O familie de pensionari din Iași a fost păcălită să cumpere un aspirator în valoare de 2.500 de euro, în rate, pe o perioadă de 3 ani. Povestea ieșenilor este incredibilă!
Întâmplarea nefericită a avut loc la finalul lunii august. Cuplul de pensionari a fost vizitat de un reprezentant al firmei de aspiratoare, chiar la ei acasă, acolo unde le-a fost prezentat aspiratorul minune, în valoare de 2.500 de euro.
După o discuție lungă, reprezentantul de vânzări le-a făcut o mică demonstrație, după ”i-a ademenit” cu o reducere și cu posibilitatea de a achita în rate produsul. La scurt timp, pensionarii au decis să semneze contractul, deși, culmea, cei doi nu s-au lăsat prea ușor convinși de prezentarea vânzătorului referitoare la performanța aspiratorului. Și, cu toate astea, au semnat!
„Am achiziționat respectivul aspirator, mi s-a spus că pot plăti în rate. Ne-au sunat timp de 6 luni, nu știu de unde aveau numărul meu. Cel care a prezentat aspiratorul ne-a cerut și numărul de la zece prieteni, dar nu am putut să le dau fără acordul lor.
Reprezentantul firmei a venit seara târziu, dar ne-a luat repede cu vorba și am convenit să semnez cu agentul. A ținut toată prezentarea, deși le-am spus că nu suntem interesați, eu și soțul meu”, a povestit reclamanta, potivit BZI.
Abia după 14 zile, deloc mulțumiți de aspiratorul respectiv, ieșenii au decis să facă returul produsului, moment în care firma respectivă le-a transmis că nu este posibil, iar dacă nu respectă politica companiei, vor fi dați în judecată.
”În seara respectivă eram deja obosiți, nu ne-a spus nimic despre politica de retur. Produsul nu era ca la prezentare, după cum ne-a spus. După câteva folosiri, aspiratorul era foarte murdar. A fost și greșeala noastră, când am vrut să returnăm produsul.
Au trecut 14 zile. Am corespondat cu firma, dar ni s-a transmis că nu vor produsul înapoi, ci banii. Dacă nu ne conformăm, ne vor da în judecată. Noi am și anulat prima plată pe care am făcut-o prin bancă”, a mai spus reclamanta, care a precizat că va apela la toate variantele legale pentru a rezolva problemele cu firma ce vinde aspiratoare.