Te-ai uitat de multe ori la  „Singur acasă”, dar sigur nu știai asta. Ce detaliu necunoscut a ieșit la iveală abia acum

De: M. T.
Publicat: 06/12/2020 | 11:51
Te-ai uitat de multe ori la  „Singur acasă", dar sigur nu știai asta. Ce detaliu necunoscut a ieșit la iveală abia acum

 

Seria comediei „Singur acasă” a fost văzută de milioane de oameni și nu puțini sunt aceia care le știu pe de rost toate replicile. Însă, pe măsură ce se redifuzează, fanii descoperă noi și noi detalii lăsate dinadins de regizorul filmului. Un detaliu foarte important despre prima parte din comedie s-a aflat abia acum. 

În urmă cu 30 de ani, apărea pentru prima dată „Home alone”. De atunci filmul a reușit să spargă toate barierele și granițele și să fie cunoscut de foarte mulți copii și adulți din întreaga lume. Nu puțini sunt aceia care știu fiecare replică și ceea ce urmează să se întâmple cu Kevin sau cu Alex. Dar, sunt și detalii, lăsate dinadins de regizor, pe care încă nu le-au descoperit.

În prima parte a seriei „Singur acasă”, familia McCallister pleacă în mare grabă în Paris pentru a sărbători Crăciunul. Dar, îl uită acasă pe Kevin McCallister, filul lor de doar 8 ani. Micuțul trebuie să se înfrunte cu doi hoți care se pregătesc să jefuiască casa crezând că e nelocuită. Kevin dă dovadă de curaj și ingeniozitate, le pune tot felul de piedici și reușește să păzească casa.

VEZI ȘI: ” MULȚI O CUNOSC PE MAMA LUI KEVIN DIN „SINGUR ACASĂ“! CUM ARATĂ ACUM ACTRIŢA CATHERINE O’HARA?

Abia acum s-a aflat motivul pentru care Kevin a fost uitat acasă

Cu siguranță, fanii seriei sunt fascinați ori de câte ori mai află câte un detaliu neștiut. Abia acum s-a aflat cum a fost posibil ca familia lui Kevin să-l uite acasă. La o privire mai atentă a cadrului în care se fac bagajele, se poate observa că tatăl lui Kevin aruncă biletul cu numele lui, la gunoi. Astfel, nu li se pare nimic ciudat când împart biletele fiecărui membru al familiei.

Tatăl lui Kevin îi aruncă biletul la gunoi

Biletul lui Kevin ajunge în coșul de gunoi

CITEȘTE ȘI: ” CELE MAI TARI FAZE DIN SERIA „SINGUR ACASA”! TIE CARE DINTRE FARSELE LUI KEVIN TI-A PLACUT CEL MAI MULT?

Câți bani a primit Macaulay Culkin pentru rolul din „Singur acasă”

Macaulay Culkin a devenit cunoscut odată cu rolul din ”Home alone” (Singur acasă), unde interpreta rolul lui Kevin McCallister. Actorul născut în anul 1980 ar fi câștigat, conform jurnașiștilor de la The Daily, 100.000 de dolari pentru rolul din filmul ”Singur acasă”. A doua parte a filmului a fost mai bănoasă, fiind vorba de 4,5 milioane de dolari. Averea totală a actorului se ridică la 15 milioane de dolari.

În prezent, actorul Macaulay Culkin nu mai este pe val, motivul principal fiind problemele pe care le-a avut cu drogurile în ultimii ani. Actorul a trecut, până la urmă, peste probleme, dar nu a mai revenit în lumina reflectoarelor ca o mare vedetă. A mai jucat câte un rol, dar nu a ieșit în evidență. Și-a făcut şi o formaţie de rock, The Pizza Underground.