Majoritatea persoanelor aleg să călătorească, de cele mai multe ori, cu avionul, el fiind considerat cel mai sigur mijloc de transport din întreaga lume. Este mult mai ușor să ajungi în diferite colțuri ale lumii cu avionul, deși sunt oameni care se confruntă cu fobiile pentru spații închise sau de înălțime.
Totuși, despre călătoria cu avionul s-au născut, de-a lungul timpului, foarte multe curiozități. Una dintre cele mai răspândite are legătură cu deșeurile de toaletă dintr-un avion. Ce se întâmplă de fiecare dată după ce tragi apa și unde sunt colectate acestea. (VEZI ȘI: TU ȘTIAI ASTA? CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ TASTEZI CODUL *#9090# PE UN TELEFON CU ANDROID)
Potrivit unor informații oficiale oferite de shtiu.ro, în timpul unei călătorii transatlantice cu avionul, de aproximativ 1.000 de ori pasageri trag apa la toaletă. Vorbim despre o mare cantitate de deșeuri.
În spatele aeronavei există rezervoare, iar prin intermediul unor conducte speciale, deșeurile sunt colectate. Cu siguranță nu ai putut să nu remarci zgomotul puternic care se aude atunci când este trasă apa în toaleta avionului. De asemenea, dacă în aeronavă există mai multe toalete, nu va reprezenta o problemă dacă una dintre ele se strică, întrucât fiecare funcționează în mod independent. (CITEȘTE ȘI: TU ȘTIAI? CE ÎNSEAMNĂ, DE FAPT, SIMBOLURILE DIN ACEASTĂ FOTOGRAFIE)
Primele toalete ale avioanelor nu au fost de la început unele moderne, precum cele din ziua de azi. În trecut, pasagerii avionului foloseau pe post de toaletă un fel de găleată perfecționată, iar pentru a alunga mirosul, era folosit un gel .
Această situație a fost oprită de invenția din anul 1975 a lui James Kemper. El a fost cel care a inventat toaleta modernă a avionului, perfecționată de un sistem cu vacuum, un vas antiaderent. Pentru mirosurile neplăcute, era folosită o cantitate mică de lichid dezinfectant.
În anul 1982, pe avioanele Boeing, a fost pusă în funcțiune pentru prima dată toaleta modernă, potrivit informațiilor oferite de rd.com.