Taximetristul a povestit momentul groazei. Declaraţii printre lacrimi despre moartea clientei de 34 de ani
Taximetristul, care se află în stare de şoc după teribilul accident, a oferit primele sale declaraţii după tragedie, în exclusivitate pentru CANCAN.RO. “Sunt în stare de şoc. Sunt lovit la mâini şi la cap. Sunt cusut. Nu vreau să vorbesc mai mult. Am dat declaraţii la poliţie. Chiar nu ştiu de mine acum. Nu, nu am lucrat toată noaptea, intrasem de dimineaţă. Era a doua mea cursă. Am luat pasagera din stradă, dar chiar nu pot vorbi acum”, a declarat taximetristul Dan Dima pentru CANCAN.RO.
Bărbatul va fi cercetat pentru ucidere din culpă după accidentul rutier. El a fost testat la IML pentru a se stabili dacă a consumat băuturi alcoolice, iar analizele au arătat că nu consumase alcool.
Pasagera care a murit în accident călătorea pe bancheta din spate a taxiului condus de Dan Dima. Ea nu purta centură de siguranţă în momentul impactului. Înainte de a se răsturna, taxiul a lovit un parapet, apoi a fost proiectat în bordură.
Victima, Ioana, era logodită, bărbatul cu care trebuia să se căsătorească sosind rapid la faţa locului după tragedie.