Taxe reduse pentru masinile second-hand
ASALT. Reducerea taxei de inmatriculare ar putea umple drumurile de masini second-hand Normalitate. Inmatricularea autovehiculelor de import rulate se va face cu costuri mici Arpad Dobre Multi romani isi vor putea lua o masina buna si ieftina, de import, deoarece taxa de prima inmatriculare va scadea cu pana la 90%. Pe agenda de lucru a sedintei de guvern de ieri figura si un proiect de act normativ pentru modificarea cuantumului taxei de prima inmatriculare pentru autovehiculele de import, noi sau rulate. Premierul Tariceanu anuntase la sfarsitul anului trecut faptul ca, desi nu va fi desfiintata si nici returnata (cu anumite exceptii), taxa va fi redusa proportional cu vechimea masinii. Seful executivului a mentionat ca se are in vedere restituirea banilor, dar nu a taxei, ci a valorii reziduale a acesteia. Practic, taxa ar putea fi restituita doar celor care vor revinde masina unui cetatean al unui stat membru UE, si nu acelora care au platit taxa pana la aceasta data. Oricum, adoptarea unui act normativ in acest sens este absolut necesara, deoarece, in caz contrar, UE ar putea dicta sanctiuni pentru Romania, mergand pana la amenzi de zeci de milioane de euro. Astfel s-a procedat si in cazul Ungariei, care a fost penalizata cu peste 45 de milioane de euro si obligata sa restituie cetatenilor sai banii.
Cu si fara reducere
Taxa de prima inmatriculare se calculeaza in prezent in functie de vechimea masinii, tipul de catalizator (euro) si capacitatea cilindrica a masinii. Nivelul taxei porneste de la 68 de euro, pentru autovehiculele noi, cu o capacitate cilindrica de 600 cmc (Smart Fortwo, de exemplu), dotate cu motoare Euro 4. Taxa depaseste 8.500 de euro pentru autoturismele mai vechi de sase ani, non-euro si cu o capacitate cilindrica de 3.000 cmc. O reducere cu pana la 90% ar stabili un cost de inmatriculare de maximum 860 de euro, destul de suportabil, dar exista riscul supraaglomerarii traficului auto din Romania cu masini second-hand.