A copiat sau nu Tavi Clonda melodia unui artist grec? Tavi Clonda, cântăreț cunoscut pe scena muzicală românească, se află în centrul unei controverse legate de cea mai recentă lansare a sa. După scandalul care a implicat-o pe Erika Isac, și care a atras atenția publicului asupra plagiatului în industria muzicală, un nou caz similar lovește piața muzicală din România. De această dată, soțul prezentatoarei Gabriela Cristea este acuzat că ar fi copiat atât melodia, cât și elemente din videoclipul unui artist grec.
Noua piesă a lui Tavi Clonda, intitulată „Live Session” și disponibilă pe YouTube, a stârnit rapid discuții aprinse după ce utilizatorii au remarcat asemănări evidente cu o producție a artistului grec Thodoris Ferris. Lansată cu doar câteva luni în urmă, piesa grecului, însoțită de un videoclip specific, pare să fie o sursă clară de inspirație pentru proiectul românului. Detaliile similare au fost evidențiate „Viperele Vesele” care au comparat cadre din videoclipurile celor doi artiști.
În videoclipul românesc, Tavi Clonda apare în prim-plan, acompaniat de soția sa, Gabriela Cristea, care fredonează melodia cu entuziasm. Fanii au remarcat o scenografie extrem de asemănătoare cu cea din videoclipul grecului Thodoris Ferris. Însă aici nu se termină acuzațiile. Mulți au atras atenția și asupra piesei interpretate, care pare să fie o reinterpretare a melodiei grecești „Pali, Pali” a cântărețului Stelios Chronis, lansată inițial în 1998.
Internauții susțin că asemănările dintre cele două producții nu se limitează doar la interpretare sau decor, ci și la atmosfera generală și structura vizuală a clipului. Publicul a fost rapid să își exprime opinia pe rețelele de socializare, unii condamnând ceea ce consideră a fi o lipsă de originalitate.
În ciuda valului de reacții negative, situația nu este lipsită de nuanțe. Piesa originală grecească, „Pali, Pali”, a fost interpretată de mai mulți artiști de-a lungul anilor, ceea ce ridică întrebări legate de drepturile de autor și limitele reinterpretării.
„Nici nu m-am uitat la ce s-a spus. Piesa este un cover după o veche piesă grecească. Nu e vorba despre niciun plagiat. Este un cover. Eu am făcut textul în limba română. E simplu, dar oamenii trebuie mereu să spună câte ceva, că na…
Drepturile de la text se duc la mine. Normal că există acordul din partea artistului grec. El are drepturile pe melodie. Piesa asta am făcut-o în urma unei vacanțe petrecute în Grecia. Acolo am auzit-o și mi-a plăcut. M-am gândit cum ar fi să sune în limba română”, a declarat Tavi Clonda, pentru Fanatik.
Citește și: TAVI CLONDA, ACUZAT DE PLAGIAT! FANII L-AU PUS LA ZID DUPĂ CE AU ASCULTAT NOUA MELODIE LANSATĂ