Incident șocant la căminul Școlii de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina! O bucată din tavanul unei camere s-a desprins și a căzut peste un elev care se pregătea să doarmă. Reprezentanții Sindicatului Europol au făcut mai multe imagini publice și au transmis un mesaj dur. De asemenea, la scurt timp, a venit o reacție și din partea purtătorului de cuvânt al instituției de învățământ.
La aproximativ un an de la tragedia din Odorheiul Secuiesc, un nou incident asemănător a avut loc la Școala de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina. Atunci, peretele de la căminul unui liceu s-a prăbușit, iar un elev de 17 ani și-a pierdut viața. Din fericire, de această dată, nu au fost victime.
Câțiva elevi de la Școala de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina au tras o sperietură de zile mari, după ce o bucată din tavan s-a prăbușit peste un tânăr care se pregătea să doarmă. La scurt timp după incident, Sindicatul Europol a publicat imagini tulburătoare surprinse în camera afectată.
Sindicaliștii au transmis un mesaj referitor la acest incident. De asemenea, au fost și ironici, susținând că elevii vor fi nevoiți să poarte căști de protecție pentru a putea fi în siguranță în incinta căminului.
„Renovări de unică folosinţă la Şcoala de Poliţie Vasile Lascăr Câmpina. I-a căzut tavanul în cap unui elev în timp ce se pregătea să doarmă. Blestemul firmelor de casă, care câştigă contracte publice susţinute de politicieni, ne urmăreşte la tot pasul
Elevii urmează să primească în viitor căşti de protecţie, pentru a ne asigura că puţinii tineri care îşi mai doresc o carieră de poliţist vor absolvi teferi şi nevătămaţi instituţiile de învăţământ ale MAI”, au scris sindicaliştii de la Europol, pe Facebook.
Purtătorul de cuvânt al şcolii, Beatrice Melinceanu, a reacționat la scurt timp după incident. Aceasta a transmis că nimeni nu a fost rănit în urma celor întâmplate, iar la o zi distanță tavanul a fost reparat.
„A căzut o bucată de tencuială pe o suprafaţă de un metru pătrat. În urma incidentului nimeni nu a fost rănit. A doua zi, pe 30 ianuarie, tavanul a fost reparat”, a declarat purtătorul de cuvânt al şcolii, Beatrice Melinceanu, pentru News.ro.