Trei persoane, între care un copil de un an, au fost rănite, sâmbătă seara, după ce o bucată de tavan s-a prăbuşit într-un centru comercial din municipiul Vaslui.
Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, s-a prăbuşit tavanul din rigips al unui restaurant din incinta unui complex comercial aflat în municipiu. Trei persoane au fost rănite, respectiv un copil de 1 an, un bărbat şi o femeie în vârstă de 36 de ani, scrie mediafax.ro. Cele trei victime au suferit răni la cap şi au fost transportate la spital.
O tânără în vârstă de 25 de ani a fost rănită în urmă cu o lună, după ce tavanul unui magazin din incinta unui mall din Constanța s-a prăbușit. Victima a suferit un traumatism la un picior. Potrivit martorilor, incidentul s-a petrecut din senin, o bucată mare din tavan prăbușindu-se chiar în mijlocul magazinul. Momentul a fost imortalizat de martorii aflați în zona magazinului, care au postat imediat și imagini filmate în contul de Facebook.
„De câte ori trebuie să mai cadă tavanul să se ia atitudine? Oare până moare cineva?? Rușine! În condițiile ăstea trebuie să mergem la muncă cu vestă și casă de protecție!”, a spus unul dintre martorii incidentului.