Tatal unui tanar din Bucuresti a venit la Sinaia disperat. I-a disparut fiul „posedat de draci”
O echipa formata din 15 salvamontisti si jandarmi montani il cauta pe David Dragan, un bucurestean de 35 de ani disparut duminica seara pe drumul de vara, intre Cota 1.400 si Cota 2.000, Sinaia. Salvamontistii au luat la pas vaile din zona Varful cu Dor, Coltii lui Barbes si Vanturis pentru a-l gasi pe tanar, insa nimeni n-a reusit sa-i dea de urma. Misiunea lor si a jandarmilor montani este ingreunata de terenul accidentat, cu saritori de pana la 80 de metri. Ei spera sa nu fie o gluma proasta, mai ales ca au gasit un bilet de adio mai putin obisnuit: „Scrisoare de adio. Imi pare rau, dar nu pot explica ce mi se intampla, decat ca sunt posedat de draci si nu am mai putut rezista. Dragan David”. Ieri, la Sinaia a ajuns si tatal tanarului, disperat. El a stat de vorba cu echipele de cautatori si spera sa isi gaseasca fiul nevatamat, mai ales ca gasise de la David un bilet in care anunta excursia la munte. Nu si vreo tendinta de sinucidere. Din cate se pare, familia apartine cultului penticostal, tanarul disparut mai avand acasa 11 frati.