Preşedintele Alianței Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A.), Bogdan Drăghici, a fost arestat pentru că și-ar fi violat fiica vitregă, minoră, vreme de trei ani. Pe măsură ce ancheta evoluează, noi detalii şocante ies la iveală. Anchetatorii au aflat că șeful T.A.T.A. ar fi avut o atitudine total nepotrivită și faţă de fetiţa unui bărbat care îi solicitase ajutorul profesional, în obținerea custodiei copilei. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă, în exclusivitate, detaliile uluitoare, aşa cum se regăsesc ele în dosar, dar şi ce au descoperit anchetatorii după audierea unor noi martori.
După arestarea lui Bogdan Drăghici au fost audiați mama vitregă a unei minore, dar şi tatăl acesteia, A.S. Procurorii au arătat, potrivit unor surse judiciare, că micuţa le-a povestit îngrozită cum, în iunie 2017, când era la Vâlcea, împreună cu Bogdan Drăghici și fiicele sale, acesta ar fi avut un comportament nepotrivit şi că „nu mai vrea să aibă de-a face cu el”. (CITEȘTE AICI: ANCHETATORII S-AU ÎNGROZIT CÂND AU ASCULTAT-O PE COPILA ABUZATĂ DE PREȘEDINTELE T.A.T.A.)
„La momentul respectiv, au arătat cei doi martori, aveau o relaţie foarte apropiată cu inculpatul, care avea o imagine bună în societate, astfel că poveştile minorei păreau exagerate, în sensul că o persoană pe care o cunoşteau de atâta timp şi cu o asemenea reputaţie nu putea să facă acele lucruri ”, notează anchetatorii.
Martorii au relatat că micuţa le-a povestit acasă cum, în acea excursie, Drăghici era în duş şi a chemat-o să îi ducă prosopul.
„…în piscină inculpatul ar fi încercat să îi bage mâna pe sub sutien, iar în una din serile pe care le-a petrecut acolo, minora dormea în acelaşi pat cu (…) şi (…), iar inculpatul a venit noaptea, a trezit-o, şi a vrut să o ia în cameră cu el, motivând că era prea aglomerat acolo, în condiţiile în care aşa-zisa aglomeraţie putea fi rezolvată prin luarea uneia dintre fiicele inculpatului, şi nu a fiicei prietenilor săi”, au mai consemnat anchetatorii.
”Am crezut că fetița mea minte, dar când cazul a luat amploare mi-am dat seama că era adevărat ce spusese”, ar fi arătat tatăl fetei, potrivit unor surse judiciare. Acesta a recunoscut, de altfel, în faţa anchetatorilor că declaraţia dată iniţial la Secţia 24 de Poliţie din Capitală nu a reprezentat adevărul şi că regretă relatările de atunci.
CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, a intrat în posesia mai multor amănunte înfiorătoare din ancheta care îl vizează pe şeful Asociaţiei T.A.T.A. Potrivit unor documente exclusive, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care a luat contact cu dosarul bărbatului a fost îngrozit de probele prezentate de procuror. (VEZI ȘI: CUM RĂSPUNDE PREȘEDINTELE T.A.T.A. ACUZAȚIILOR DE VIOL)
Potrivit actelor de la dosar, copila ar fi fost violată de la vârsta de 10 ani până la vârsta de 13 ani, în mod repetat, de către Bogdan Drăghici. Violurile s-ar fi succedat atât de des încât copila nici nu mai putea declara în faţa camerei de filmat, la audieri, amănunte precise sau indicatori de loc, timp şi decor.
Pentru micuţă, la fel ca şi pentru Drăghici, abuzul devenise ceva normal, încât nu a mai distins momentele în care el s-a petrecut.
„Activitatea infracţională descrisă de minoră s-a desfăşurat pe o perioadă atât de lungă şi cu o asemenea frecvenţă şi intensitate, încât victima nu poate indica detaliat şi plasa în timp în mod exact fiecare eveniment, iar o relatare de o asemenea precizie nici nu i se poate pretinde în condiţiile date”, se arată în documentele consultate de CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA. (CITEȘTE AICI: CE A MĂRTURISIT ÎN INSTANȚĂ EX-SOȚIA PREȘEDINTELUI T.A.T.A.)
În altă ordine de idei, se mai arată în document, „este greu de descris în cuvinte starea minorei din timpul audierii, însă aceasta poate fi observată prin vizionarea înregistrării (…) Minora este traumatizată, ruşinată, plânge, oftează, nu îşi găseşte cuvintele, pierde şirul ideilor atunci când este nevoită să rememoreze cele mai traumatizante evenimente şi este cuprinsă de un profund sentiment de vină, crezând că este responsabilă pentru cele petrecute”.
Magistratul care l-a trimis după gratii pe Bogdan Drăghici a fost de-a dreptul indignat de atitudinea bărbatului, despre care a arătat că şi-ar fi făcut o rutină din a-şi viola şi abuza sexual copila.
„Judecătorul are în vedere, în aprecierea pericolului social, modul în care a acţionat inculpatul, respectiv exercitarea de acte de agresiune sexuală şi acte de viol, care deveniseră o rutină…”, se mai arată în documentele citate.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)