Deși este discret când vine vorba despre viața personală, Smiley și-a deschis sufletul, în cadrul unui podcast, și a vorbit despre, poate, cel mai greu moment din viața lui. Artistul a simțit că ceva rău se întâmplase cu tatăl lui.
Antrenorul de la ”Vocea României” a fost invitat în podcastul lui Damian Drăghici, unde și-a dat frâu liber sentimentelor și a povestit despre momentul în care a simțit că ceva ciudat se întâmplă în viața lui.
În urmă cu 5 ani, tatăl artistului a suferit un accident vascular cerebral. Artistul se afla, de două luni, în Statele Unite ale Americii, atunci când a venit vestea teribilă.
”Era o zi foarte frumoasă afară. Și țin minte că am vorbit cu mama și am simțit că ceva e în neregulă. Am întrebat-o ce s-a întâmplat și cumva a fost nevoită să-mi spună. Tatăl meu suferise un atac cerebral și ei nu mi-au spus. Eu nu știam! Se întâmplase cu două – trei săptămâni înainte să-mi spună.
După ce am închis telefonul cu mama, m-am dus în dormitor și am început să plâng, dar nu mă mai puteam opri. În timp ce plângeam, auzeam o voce în cap care-mi zicea: Scrie, scrie, scrie! Dar așa, de nicăieri. Poate o să ziceți că sunt nebun. Și am scris refrenul asta: îmi e dor de tine, tata, vreau să ne vedem mai des”, a povestit Smiley, în podcast-ul lui Damian Drăghici.
După nefericitul eveniment, Smiley a pus în versuri toate gândurile și trăirile din acea perioadă. Așa a luat naștere ”Confesiuni”, hitul ce a ajuns rapid în topul preferințelor românilor.
Ion Maria, tatăl artistului, este aviator și a lucrat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. În urmă cu ceva timp, Smiley a declarat că meseria tatălui său a fost un prilej minunat de a cunoaște lumea aviatică, dar și pentru a petrece timp în preajma celor care practică această meserie.
”Eu am cunoscut mulţi aviatori, colegi de-ai tatălui meu şi am fost în preajma lor, am zburat cu ei, am petrecut cu ei şi aviaţia, într-adevăr, dă senzaţia. Adică au o altă poftă de viaţă, pentru că ei îţi riscă viaţa tot timpul când se ridică de la sol, se poate întâmpla orice şi atunci trăiesc fiecare zi, altfel. Au mai multă bucurie, cred, trăiesc la alte cote, altă altitudine”, a spus Smiley, în urmă cu ceva timp la „Românii au talent”.
Sursa foto: Instagram