Tatăl lui s-a ținut de promisiune! Ce a primit Aris Negoiță, după ce a luat Golden Buzz la „Românii au Talent”
Aris Negoiță, puștiul de opt ani de la „Românii au Talent”, nu i-a cucerit doar pe prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș, care i-au dat Golden Buzz, ci întreaga țară, după ce a avut un moment de-a dreptul fabulos. Astfel, Aris a ajuns astfel direct în semifinală, impresionând pe toată lumea, inclusiv pe tatăl lui, care și-a respectat promisiunea făcută înainte.
Copilul a mărturisit că nu mai ține minte absolut nimic, însă era încrezător că va primi 4 de DA, dar Pavel și Smiley au fost cei care i-au adus bucuria supremă. Mai mult decât atât, și-a primit și rasplata de tatăl lui, care i-a promis că îl va duce la munte, ceea ce s-a și întâmplat.
”M-am simțit ca și cum aș fi primit superputeri de la Pavel și Smiley, m-am simțit extrem de fericit. Eram încrezător că voi primi 4 de DA. Știu ce pot, știu cum muncesc, cât de bun sunt pe dans. Nu mai țin minte absolut nimic. Am fost atât de surprins când am primit Golden Buzz-ul. Aveam o promisiune cu tati, că dacă voi primi Golden Buzz-ul mă va duce la munte. Am stat două zile la schi. De abia aștept semifinala, sunt pregătit pentru ce urmează. Îmi doresc foarte mult să ajung în finală, poate să și câștig. În audiții eu mi-am făcut jumătate din coregrafie, iar pentru azi eu am făcut-o. Dacă voi câștiga voi cumpăra o casă pentru noi toți, pentru că acum dormim toți trei în aceeași cameră, în același pat. Și o să-mi cumpăr un pat mare cu tobogan și restul îi voi investi în ce fac eu”, a mărturisit Aris Negoiță în emisiunea „Vorbește lumea”.
Aris este campion național la Informatică
Aris Negoiță dansează de la 5 ani și demonstrează un talent extraordinar. Iar energia sa este inepuizabilă. Dar nu numai atât se poate spune despre acest veritabil talent. Aris face cursuri de canto, lupte libere, brazilian jiu-jitsu. Băiatul a practicat și fotbal, a studiat pianul și este… campion național la Informatică.
Mama lui Aris nu-și mai încape în piele de bucurie după ce Aris a obținut Golden Buzz la ”Românii au talent” și este, firește, mândră de fiul ei. ”Cred că m-am simțit ca atunci când am născut. Nu mai știu nimic din ce era în jurul meu, știu doar că eram foarte conectată cu el. Am simțit o bucurie imensă, mai ales pentru el, că-i știu munca, știu cât s-a chinuit și cât de mult și-a dorit. Mereu spunea: ”Dacă iau Golden Buzz-ul?” Noi l-am motivat, l-am încurajat și el a început să plângă când a văzut că a luat Golden Buzz-ul”, conform stirileprotv.ro.