DETINUT. Stefan Dinu, zis Fane Capatana, se afla in prezent in inchisoare, fiind arestat din aprilie 2005 Gheorghe Dinu, tatal cunoscutului Fane Capatana, a reclamat la Parchet ca a fost batut cu batele de baseball de catre membrii clanului „Serparu”. Potrivit lui Gheorghe Dinu (56 de ani), el a fost atacat de aproximativ 20 de persoane, fiind internat in stare grava la spital. „Eram la un bar din Sindrilita. La un moment dat, au oprit acolo patru masini din care au coborat vreo 20 de barbati inarmati cu bate si sabii. Unul dintre ei, Sandu Visan, caruia i se zice „Piedone”, m-a aratat cu degetul si le-a spus celorlalti „Tocati-l ca decontez eu!”. Am fost tinut opt zile in spital, caci am suferit un atac cerebral si mai multe fracturi”, a povestit in exclusivitate pentru CANCAN tatal lui Fane Capatana. Agresorii au fost retinuti, dar nu le-au fost emise mandate de arestare, pentru ca n-ar reprezenta pericol public. Petre Dinu, fratele lui Fane Capatana, sustine acum ca Politia si Parchetul ii protejeaza pe atacatori: „S-au razbunat pe tatal meu, dupa ce un angajat de-al nostru a fost injunghiat de unul dintre membrii clanului „Serparu”, iar noi am facut plangere la Politie. Agresorii sunt liberi si ameninta martorii cu moartea, daca vor spune ce s-a intamplat”. (A.A., C.T.)