Catrinel Sandu a trecut prin cele mai grele momente, astăzi, 3 iulie, când tatăl ei a fost incinerat. Alături i-a fost mama și prietenii apropiați. Vedeta a mărturisit că aceasta a fost dorința tatălui său, iar ea și restul familiei au decis să o respecte. Cenușa lui va fi împrăștiată în locurile dragi lui Nicu Sandu.
„Aşa a fost dorinţa lui cea mai mare. Mi-a spus şi în America. Mi-a spus că vrea să fie incinerat. Sub formă de glumă l-am întrebat ce să fac cu cenuşa. Mi-a zis: vreau să mă plimbi peste tot, în locurile mele dragi”, a spus Catrinel Sandu penteu Antena Stars.
Nicu Sandu a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare, deoarece a fost cadru militar. Atât vedeta, cât și mama ei nu și-au putut stăpâni lacrimile nicio clipă, iar durerea a fost evidentă pe chipul lor.
Catrinel Sandu a urcat pe Insta Story următorul mesaj: “Din păcate, tata, Nicu Sandu, a plecat azi-noapte într-o lume mai bună. Toți care doresc să își ia rămas bun de la el, pot veni la Capela Mare a Cimitirului Bellu marți, 2 iulie, începând cu ora 13:00”. Ulterior, ea a împărtășit și pe Facebook drama pe care o trăiește la vârsta de 41 de ani… se pregătește să își îngroape tatăl, care a făcut accident vascular în urmă cu aproape patru luni.
„Domnul Nicolae Sandu, în vârstă de 71 de ani, s-a prezentat la noi, la Spitalul Clinic Colentina, în data de 20 martie, cu semne evidente de accident vascular cerebral, având hemiplegie stângă și globii oculari deviați spre dreapta. Diagnosticul definitiv, stabilit în urma investigațiilor amanunțite, a fost de hematom intracerebral spontan fronto-temporo-insular drept, survenit în contextul unui puseu hipertensiv, cu sindrom de hipertensiune intracraniană. Pacientul a fost internat imediat în Secția de Terapie Intensivă. Starea sa la acel moment era una delicată, mai ales din cauza antecedentelor sale medicale – by-pass aortocoronarian, antiagregat, diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă, sindrom anxios. Condiția domnului Sandu a impus o intervenție chirurgicală de urgență. Imediat după operație, domnul Sandu a fost cooperant și a reușit să execute ordine simple, dar și-a menținut un deficit motor și o stare de somnolență. Imobilizarea la pat a condus la apariția unor complicații de natură pulmonară și urinară”, a declarat dr. Bogdan Furtună, director medical la Spitalul Colentina, într-un interviu mai vechi.