Tatăl Andreei Morega a cedat! Ce s-a întâmplat cu bărbatul, la 3 săptămâni după crima lui Mirel Dragomir

Publicat: 13/04/2024 | 13:08
Andreea Morega, tânăra ucisă de Mirel Dragomir / Foto: Facebook

Andreea Morega a fost ucisă cu sânge rece de către Mirel Dragomir, un tânăr de 23 de ani care era îndrăgostit orbește de studentă. Ucigașul i-a pus capăt zilelor fetei de 21 de ani, cu 60 de lovituri de cuțit, apoi i-a lăsat trupul neînsuflețit să zacă într-o baltă de sânge. Tânăra a fost condusă pe ultimul drum, iar de curând s-au împlinit trei săptămâni de când a murit. Părinții ei nu-și revin din șocul trăit și își strigă durerea ori de câte ori pot. Tatăl fetei este devastat și suferă enorm, după cum reiese din mesajele postate pe internet. Mărturisirile tulburătoare făcute de Adrian, la ceva timp de la moartea fiicei lui!

Andreea Morega avea 21 de ani și toată viața înainte. Tânăra a fost ucisă cu sânge rece de către Mirel Dragomir, student la Medicină și Teologie. Se pare că el era îndrăgostit orbește de fată, iar prietenii lui au spus că ar fi existat și o idilă între cei doi. În schimb, tatăl ei susținea că Andreea și Mirel nu erau împreună, ba chiar fata lui urma să-i spună că nu-și dorește o relație cu el.

Oricum ar fi, studenta la Medicină a fost omorâtă cu 60 de lovituri de cuțit, iar trupul ei a fost găsit într-o baltă de sânge. Andreea a fost condusă pe ultimul drum în rochie de mireasă și sute de oameni au venit să-și ia adio de la ea.

CITEȘTE ȘI: BOALA PSIHICĂ DE CARE AR SUFERI MIREL, STUDENTUL DE 23 DE ANI CARE I-A DEVENIT CĂLĂU ANDREEI: ”A PIERDUT CONTACTUL CU REALITATEA ȘI…”

Andreea și Mirel Dragomir / Foto: Facebook

Tatăl Andreei Morega, mesaj sfâșietor în amintirea fiicei lui

Au trecut trei săptămâni de la crima de la Timișoara, însă părinții victimei nu-și revin din șocul trăit. Tatăl acesteia este devastat de durere și nu-și vede viața fără singurul lui copil. Adrian Morega a postat mai multe mesaje tulburătoare în mediul online, semn că suferința este imensă.

Părinții Andreei încă o așteaptă acasă cu brațele deschise, însă din păcate acest lucru nu mai este posibil.

”Greu e fără tine, sufletul meu! Dacă aș putea să dau înapoi TIMPUL, as face-o… Aș întoarce orele și secundele la toate ceasurile pământui… Aș îngheța timpul doar pentru a îmbrățișa anumiți oameni…Aș face-o o dată, de două ori, de zeci de ori, până când as simți din nou că viața și-a potrivit toate rosturile. Din păcate, nu pot face asta, pentru că viața și timpul au doar un singur sens: mereu înainte și nici măcar o secunda înapoi”, se arată în mesajul dureros postat de tatăl fetei ucise.

CITEȘTE ȘI: TATĂL ANDREEI, STUDENTA UCISĂ DE MIREL, ÎȘI STRIGĂ DUREREA: ”TREBUIE SĂ-L FACEM SĂ PLĂTEASCĂ”

Părinții Andreei Morega își caută dreptatea după moartea studentei

Mirel Dragomir și-a recunoscut fapta și își așteaptă sentința care nu se anunță a fi una ușoară. Se pare că tânărul dezvoltase o obsesie pentru Andreea Morega și cel mai probabil, nu a suportat gândul că nu o poate avea. Tatăl victimei i-a făcut o promisiune tulburătoare: că nu va pleca din această lume până când nu-i va face ei dreptate!

“Unde ești copilul meu? Unde… Spune-mi unde să te caut? Au trecut două săptămâni de când nu-ți mai aud vocea. Mi-e atât de dor de tine suflețelul meu și mă simt atât de vinovat că pot să respir fără tine, îmi doresc să ajung cât mai repede lângă tine, dar mai întâi trebuie să-l facem să plătească pe acel ce mi te-a luat de lângă noi. Dumnezeu să aibă grijă de suflețelul tău”, a scris Adrian Morega, pe contul lui de Facebook.