Tatal a fost spion, familia l-a vrut inginer, dar a devenit columbofil! Afla povestea impresionanta a lui Alexandru Dinicu, nepotul marelui lautar si compozitor Grigoras Dinicu!

Barbatul a dezvaluit detalii impresionante din viata bunicului sau care cantat manele turcesti in carciuma lui Caragiale, a lucrat cu Maria Tanase, a fost preferatul familiei regale si s-a numarat printre cei care au adus prestigiu Romaniei prin concertele din lumea intreaga.

m nascut in 1941. Tatal meu a murit cand eu aveam 14 ani si a trebuit sa ma duc sa muncesc. Am inceput viata artistica inca de cand traia el, urmand cursuri de vioara cu celebrul dirijor Ionescu Galati. Oamenii imi spun ca seman foarte mult cu bunicul meu”, asa isi incepe povestea Alexandru Dinicu, un barbat de 71 care nu a uitat nicio clipa de pasiunea lui pentru muzica, dar care a fost fortat de imprejurari sa paseasca pe alt drumu.

Alexandru Dinicu este nepotul marelui violonist si compozitor Grigoras Dinicu, care a creat una dintre cele mai cantate melodii din muzica instrumentala mondiala – „Hora staccato”. Grigoras este descendent din marea dinastie de lautari Dinicu, familie cu zeci de generatii de artisti consacrati romani si este de asemenea nepotul maestrului Dimitrie Dinicu cel care a infiintat prima orchestra simfonica din Romania, dar si Conservatorul. Cu toatea astea insa, Alexandru Dinicu a crescut in familia din partea mamei, care tinea mai degraba la educatie, decat la viata muzicala.

Avea unchi inginer si asa trebuia si el sa devina. Muzica lautareasca nu era pentru el. Pe langa indarjirea bunicilor, comunistii i-au pus si ei bete in roate, nu l-au lasat sa plece din tara ca sa se afirme ca artist de muzica lautareasca. A cantat in diverse ocazii, dar nu a facut niciodata o profesie din asta. La Casa de Cultura Tudor Vladimirescu, din sectorul 3, a lucrat cu corepetitorul Mitica Cretu, care a fost cel care l-a ajutat sa ajunga pe scena. Prima sa melodie a fost „Nu te voi uita”, dupa care a invatat „Mexico” pentru ca „era la moda”. „Am facut lectii cu Florin Dorian la Scoala Populara de Arta. Acolo am simtit ca imi pierd timpul, in comparatie cu ce faceam cu Mitica Cretu”, ne-a spus nepotul lui Grigoras Dinicu.

Nepotul lui Grigoras Dinicu, muzician premiat

Chiar daca a fost fortat sa lucreze, a gasit timp si pentru muzica, ba mai mult chiar sa castige si premii: „Am luat locul 1 pe tara la Canto Clasic la Cantarea Romaniei, iar in 1960 locul 2 cu melodia „Cantecul Deltei”. Fiind in armata am luat locul doi, iar Aurelian Andreescu a fost descalificat. Se intampla la un festival din Focsani in 1963. Ulterior m-am angajat la Fabrica Anticorozivul din Vitan. Era munca grea de tot. Apoi, am cantat prin mai multe teatre, pe scene din tara, chiar si la opera. Dupa ce am venit din armata nu am mai cantat o perioada”.

Comunistii nu l-au lasat sa plece din tara, sa se afirme ca artist international. „In anii 73-74 sora mea a plecat in Elvetia si a incercat sa ma duca si pe mine acolo. N-am ajuns insa niciodata, nu m-au lasat. Mai tarziu a fost familia, copiii erau mici, nevasta-mea statea mai mult acasa, eu aveam doua servicii. Faceam si pensule si bidinele”, isi mai aduce el aminte. Astazi este columbofil de profesie, o pasiune care a dobandit-o printr-un mod mai putin obisnuit.

A copilarit langa faimosul bordel Crucea de Piatra din Bucuresti, iar „codosul” era crescator de proumbei. Astazi are peste 100 de porumbei voiajori cu care pleaca periodic la diverse concursuri nationale si internationale. Cel mai recent premiu este cel castigat de porumbelul poreclit „Bute”, chiar inainte ca boxerul sa devina campion mondial. Are o noptiera intreaga pe care sunt asezate numai trofee si poze de la diverse concursuri. Unul este chiar din Insulele Tenerife.

Un om cat o carte

Alexandru Dinicu pare un om obisnuit, cu o familie, o casa, o pasiune. Ceea ce-l scoate insa din randul oamenilor simpli sunt tocmai povestile extraordinare pe care le-a auzit direct de la sursa, dar si experientele formidabile dintr-o lume a muzicii dusa la rang de genialitate.

„In anul 1937 bunicul meu a luat locul 1 la Paris. Dupa aia au plecat in America, unde a fost extraordinar. Adica a ajuns ca presedintele Roosevelt sa-l roage pe bunicul meu sa-i cante, atat de bun era! A primit o casetuta cadou in forma Casei Albe in care erau doi butoni cu safire montate in platina. Si acum mai am casetuta”, ne-a spus Alexandru. Grigoras Dinicu a cantat pentru multe ocazii de genul acesta, cel putin asa ne povesteste nepotul lui, care are ochii, parul, obrajii si nasul identice cu ale bunicului sau. Asemanarea este cu atat mai usor de remarcat in camera-muzeu, acolo unde peretii sunt acoperiti de fotografii ale marele violonist.

Citeste maine pe CANCAN.ro despre peripetiile marelui violonist si compozitor roman laudat de insusi George Enescu, despre cum a cantat manele turcesti, despre cum umplea carciuma Gambrinus, localul lui Caragiale, dar si despre relatia lui cu femeile. Afla totul despre o viata aventuroasa intr-un interviu-documentar realizat de reporterii CANCAN.ro cu nepotul lui.