Tăriceanu nu este de acord cu scrisoarea ANAF către cuplurile proaspăt căsătorite: „Eu am toată simpatia pentru tinerii căsătoriți, nu îmi place sistemul de delațiune”
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că nu îi place “sistemul de delaţiune” la care ar fi apelat ANAF, care, potrivit informaţiilor apărute în mass-media, ar fi început să trimită cuplurilor proaspăt căsătorite scrisori prin care să le ceară să comunice sumele pe care le-au plătit prestatorilor de servicii pentru nuntă, transmite Agerpres.
“Eu am toată simpatia pentru toată lumea, şi pentru tinerii căsătoriţi, şi aşa mai departe. Acum, sistemul acesta de delaţiune, ca să îi spun aşa, nu îmi place. Obligaţia, de fapt, revine prestatorului de serviciu, să îşi declare veniturile şi să îşi plătească impozitele, ca să fim foarte clari”, a declarat Tăriceanu.
Amenda, între 2.000-5.000 de lei
ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriți solicitări ca aceștia să declare, într-un formular, ce relații economice au avut, în contextul căsătoriei civile și religioase, cu PFA, firme și altele, care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere și spațiul (restaurantul), potrivit informațiilor Profit.ro. Fiscul solicită nume de persoane/firme, numere de telefon, adrese și intermediari. Amenda pentru nerespectarea solicitării Fiscului este de 2.000-5.000 de lei.
De ce este important: Restaurantele și cei care prestează servicii foto/video și formațiile muzicale încasează, de obicei, sume mari de bani la petrecerile organizate cu ocazia căsătoriei. Informațiile sunt solicitate acum de Fisc pentru a verifica situația veniturilor unor persoane sau firme din industria organizării de nunți, domeniu în care se plătesc sume mari de bani, dar de multe ori furnizorii de servicii, cum sunt fotografii sau formațiile, declară parțial sau deloc și, astfel, evită plata taxelor. Inițiativa ANAF de a trimite astfel de cereri de informații este recentă și aplicată generalizat la nivelul țării, nefiind doar un demers punctual, la nivelul AJFP Argeș, de unde provine documentul, potrivit informațiilor Profit.ro.