Pe măsură ce sezonul sărbătorilor de iarnă se apropie, târgurile de Crăciun devin atracții principale pentru turiștii din întreaga Europa, iar România începe să capete un loc important pe harta acestor destinații festive. Iată unde să îți duci copiii!
Târgurile de Crăciun din România devin destinații preferate pentru familiile care caută să se bucure de atmosfera festivă și de activitățile dedicate copiilor. Magia luminițelor, decorațiunile de poveste și mirosul de turtă dulce atrag an de an tot mai mulți vizitatori dornici de o experiență autentică. Pentru cei mici, târgurile de Crăciun sunt locuri pline de bucurie, unde pot întâlni personaje de sezon, se pot plimba printre căsuțele cu bunătăți și, uneori, pot vizita chiar și atelierele lui Moș Crăciun.
Traian Bădulescu, reprezentant al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), au vorbit pentru Focus Prima, atât despre târgurile europene celebre, cât și cele din România, care câștigă popularitate.
Reprezentantul ANAT confirmă că Europa rămâne „destinația numărul unu” pentru târgurile de Crăciun, cu o tradiție puternică în țări precum Austria, Elveția, Franța și Italia. În România, această tradiție a început să prindă contur în ultimii 10-15 ani, iar acum țara atrage tot mai mulți vizitatori dornici să descopere farmecul sărbătorilor într-un cadru autentic. Târgurile de Crăciun din marile orașe, deschise de la finalul lunii noiembrie până la începutul lunii ianuarie, sunt o alternativă populară, în special pentru familiile cu copii care caută un decor festiv și activități de sezon.
CITEȘTE ȘI: Când se deschide Târgul de Crăciun din București? Ce program va avea și cât va sta deschis
De asemenea, Bădulescu a explicat că orașele istorice din Transilvania, precum Brașov, Sibiu, Oradea și Timișoara, atrag tot mai mulți turiști din afara țării, datorită peisajului medieval și atmosferei de poveste. „Oradea a crescut foarte mult în ultimii 10 ani”, a menționat el, iar Sighișoara, cunoscută pentru arhitectura sa medievală, continuă să fie una dintre cele mai vizitate destinații. Acesta a mai spus și faptul că Craiova este un exemplu neașteptat de oraș care a înflorit ca destinație turistică, datorită restaurării centrului istoric și târgului de Crăciun organizat acolo, adăugând o nouă destinație pe lista locurilor de vizitat în România.
Astfel, pentru familiile cu copii care doresc să experimenteze o atmosferă autentică de Crăciun, România devine o opțiune din ce în ce mai atrăgătoare, oferind o varietate de târguri în locații istorice care completează farmecul sezonului.
CITEȘTE ȘI: Când se deschid cele mai frumoase târguri de Crăciun în Europa? Datele au fost anunțate