O tarantula amazoniana a pus pe jar politia din Gura Humorului, judetul Suceava, dupa ce o persoana a anuntat la 112 ca o eleva de 17 ani detine acasa paianjenul si ca ar fi amenintat cu el mai multi vecini. Verificarile politistilor au confirmat doar o parte din poveste: tarantula exista, insa fata se pare ca nu a speriat pe nimeni cu tarantula, cu atat mai mult cu cat vietatea s-a dovedit inofensiva. „Muscatura ei echivaleaza cu o intepatura de viespe”, explica subcomisarul Cristian Papuc de la biroul de presa al IPJ Suceava. Eleva a povestit politistilor ca a cumparat tarantula din Austria pentru ca este pasionata de aceasta specie. (S.C.)