Țara care pedepsește cu închisoare refuzul purtării măștii de protecție

Publicat: 22/10/2020 | 19:16

Etiopia a instaurat reguli stricte pentru prevenire răspândirii noului coronavirus. Mai mult, au fost instaurate și pedepse dure pentru cei care refuză să respecte restricțiile aflat în vigoare.

Astfel, în Etiopia oamenii care refuză să poarte masca de protecție riscă să facă doi ani de închisoare, a anunțat procurorul general al țării. Odată cu ridicarea stării de urgență, în Etiopia a început să crească din nou numărul de noi cazuri de îmbolnăvire, din cauza faptului că tot mai mulți cetățeni nu mai respectă regulile sanitare. (CITEȘTE ȘI: RESTRICȚIILE ANUNȚATE LA CLUJ DUPĂ CE RATA DE INFECTARE A DEPĂȘIT TREI LA MIA DE LOCUITORI. DOUĂ LOCALITĂȚI INTRĂ ÎN CARANTINĂ)

Astfel, au fost introduse sancțiuni dure, încălcarea deliberată a regulilor de limitare a răspândirii coronavirusului poate fi pedepsită și cu doi ani de închisoare. Noua lege prevede amenzi şi o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani pentru oricine încalcă restricţiile, au declarat miercuri reprezentanții biroului procurorului general, într-un comunicat.

„Acum lumea se comportă ca şi cum COVID nu ar mai exista, oamenii nu mai au nicio grijă. Acest lucru va determina o posibilă creştere a răspândirii bolii şi ar putea fi o ameninţare pentru ţară”, a scris joi ministrul Sănătăţii, Lia Tadesse, pe Twitter.

Restricții dure în Etiopia

În Etiopia nu mai este permisă strângerea mâinilor şi prezenţa a peste trei persoane la o masă, fiind de asemenea obligatorie purtarea măştii în locurile publice şi menţinerea distanţării sociale, potrivit Reuters și Agerpres.

Ministerul Sănătăţii din Etiopia a înregistrat 91.118 de cazuri de COVID-19, 1.384 de decese şi 44.506 de însănătoşiri până în prezent. (VEZI ȘI: LISTA RESTRICŢIILOR EXTREME IMPUSE DE SÂMBĂTĂ, PE FONDUL CREȘTERII NUMĂRULUI DE CAZURI COVID-19, ÎN EUROPA)

Etiopia, a doua cea mai populată ţară din Africa, a declarat stare de urgenţă în aprilie pentru a opri răspândirea pandemiei de coronavirus. Starea de urgență a fost ridicată în luna septembrie.