Coronavirusul a speriat o lume întreagă, iar medicii din mai multe țări încearcă, din răsputeri, să contracareze acest ”atac letal” la adresa sănătății. Din nefericire, există și posibilitatea ca noul coronavirus să se transmită chiar și de la mamă la făt.
Medicii din Thailanda au descoperit un cocktail ”minune”, reușind să salveze o femeie de 70 de ani după ce au tratat-o cu o combinație formată din medicamente folosite în contracararea gripei și a virsului HIV. Rezultatele în urma tratamentului se prezintă sub forma unor ameliorări ale simptomelor în 48 de ore de la aplicare, potrivit informațiilor publicate în presa internațională.
Experții chinezi în domeniul sănătăţii au explicat cum s-ar transmite noul coronavirus, 2019-nCoV, ce a provocat peste 300 de decese. Mai exact, experţii de la Spitalul Renminbi al Universităţii Wuhan şi de la Institutul Wuhan de Virologie al Academiei Chineze de Ştiinţă susțin că noul coronavirus s-ar putea răspândi de la persoană la persoană prin sistemul digestiv.
Specialiștii din China şi-au prezentat descoperirile după studierea unor probe de materii fecale recoltate de la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Mulţi pacienţi cu coronavirus au manifestat doar diaree, în locul altor simptome virale clasice, precum febra, potrivit a1.ro. Simptomele diareei ar putea face mai probabilă răspândirea fecal-orală a virusului. Pe de altă parte, un expert din cadrul Spitalului de Pediatrie al Universităţii Zhejiang a declarat că există un potenţial risc de transmitere de la mamă la făt a noului coronavirus.
Numărul deceselor înregistrate din cauza infectării cu 2019-nCoV, coronavirusul descoperit la finalului anului trecut în China, a crescut în ultimele zile, iar numărul cazurilor confirmate de îmbolnăvire depăşeşte 14.300, potrivit CNN. Din nefericire, s-a înregistrat şi primul deces din afara Chinei, în Filipine, la un bărbat de 44 de ani.
Până acum, virusul a fost confirmat în mai mult de 25 de ţări şi teritorii, de când a fost detectat pentru prima dată în oraşul chinez Wuhan, în decembrie.