Cristina Țopescu a fost găsită fără viață în casa ei din Otopeni, pe data de 12 ianuarie. Deși murise de mai bine de 2 săptămâni, nimeni nu și-a pus niciun fel de întrebare legat de faptul că aceasta nu mai răspundea nici la telefon, nici la ușă. Vecina ei a alertat autoritățile, iar acela a fost momentul în care s-a descoperit că, de fapt, Cristina Țopescu murise. Cum murise? Singură…
Tania Popa, buna prietenă a Cristinei Țopescu a făcut câteva dezvăluiri dureroase. În cadrul emisiunii Agenția VIP, celebra actriță a mărturisit că ea și Cristina Țopescu s-au văzut cu puțin timp înainte ca aceasta să moară.
Actrița a povestit că ea și Cristina Țopescu au ieșit să ia masa împreună, iar atunci, regretata jurnalistă i s-a confesat și i-a vorbit despre mai multe aspecte din viața ei. Cristina Țopescu i-a spus Taniei Popa că este singură și că are anumite probleme, însă actrița nu a dezvăluit și despre ce fel de probleme a fost vorba. De asemenea, buna prietenă a Cristinei Țopescu a spus că jurnalista își dedica foarte mult timp animalelor sale, pe care le iubea și de care avea atât de multă grijă.
„Chiar nu trebuie să cazi. Trebuie să fii lucid. Eu îmi aduc aminte, am făcut cu ea un interviu nu foarte de mult. Şi chiar m-a rugat după, a zis, dacă am timp, să ne vedem că ea stând în Otopeni, am ieşit în Otopeni la o cârciumă şi am mâncat împreună. Şi jur că era singură.
Era singură, îmi povestea despre cum se ocupă ea de câini, de vecinii care unii iubeau lucrul ăsta, unii nu, ce probleme avea şi am vorbit foarte mult despre chestia asta atunci. (…) Eu mă consider un om puternic. Prefer să mă duc să mă descarc, dar să nu mă vadă nimeni şi plâng” a spus Tania Popa, buna prietenă a Cristinei Țopescu, la emisiunea Agenția VIP.