Tânăra care a fost lovită în cap, cu o sticlă de whiskey, de o persoană necunoscută de la sectorul VIP UNTOLD, în ultima seară a festivalului, face primele declarații, în exclusivitate pentru Ziar de Cluj.
Fata susține că va face plângere penală, după ce și-a scos certificat medico-legal. Medicii recomandă îngrijiri medicale de 12 zile.
Tânăra a lucrat ca lucrător comercial la UNTOLD, pe parcursul festivalului, iar în ultimele minute a intrat pe Cluj Arena. A vrut să vadă spectacolul de final, dar nu a reușit să vadă mai nimic. La scurt timp de la începerea show-ului a fost lovită cu sticla în cap.
Fata a povestit pentru Ziar de Cluj cum s-a derulat totul în acea noapte.
„În jurul orei 04.30 am mers pe stadion pentru că îmi doream să văd closing show-ul. A întârziat puțin ora de începere, așa că show-ul a debutat în jurul orei 04.40. Am reușit să văd 3-4 minute din spectacol, după care am simțit că m-a lovit ceva în cap. Nu am realizat ce se întâmplă, nu am simțit atunci pe moment o durere intensă. Imediat după aceea, nu am mai văzut nimic, dar nu am înțeles despre ce e vorba, de ce nu mai văd. Am dus mâna la cap și am observat că am sânge peste tot pe față și pe ochelari. Atunci, am simțit că mă lasă genunchii și m-am așezat ușor jos, după care m-au dus două prietene la cel mai apropiat punct SMURD. Acolo s-au purtat foarte frumos cu mine, mi-au oprit hemoragia, și-au dat seama că sunt depășiți de situație și m-au dus la o Ambulanță, care m-a transportat la UPU. Am fost preluată rapid de medicii de la UPU, mi-au făcut Computer Tomograf, m-au cusut, mi-au pus și o perfuzie cu analgezice. Am așteptat acolo rezultatele CT-ului, care, din fericire, sunt bune, totul este în regulă, dar pentru siguranță voi face un RMN peste câteva luni pentru că la CT nu se observă eventualele cheaguri de sânge. UPU a respectat toate protocoalele, a anunțat și Poliția, care a venit la UPU. Polițiștii deja știau despre ce este vorba, dar mi-au luat declarație. După perfuzie și analize, am plecat acasă”, a spus tânăra pentru ziardecluj.ro.