Tânăr din Capitală, bătut și sugrumat într-o mașină de poliție, după ce a fost prins fără mască

Publicat: 21/02/2021 | 19:07
Valentin Radu s-a dus la INML (foto Gândul.ro)

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din București susține că a fost bătut și apoi sugrumat de către o echipă mixtă formată din polițiști și jandarmi. Incidentul s-a produs în Centrul Vechi.

Victima spune că echipajul l-a oprit să îi reproșeze că nu poartă mască. Apoi, în urma unei discuții în contradictoriu, l-ar fi încătușat și l-ar fi urcat în mașină, pentru a-l conduce la sediul Secției 10.

Pe drum, însă, bărbatul respectiv ar fi fost lovit și strâns de gât până când, din cauza lipsei de oxigen, a leșinat. Speriați, polițiștii au sunat disperați la 112 și au cerut o ambulanță.

De la ce ar fi pornit conflictul

Valentin Radu a plecat din Centrul Vechi, joi seară, undeva spre orele 23.00 și se îndrepta, cu paharul încă în mână, către stația de taxiuri.

Pe drum, ar fi fost abordat de un echipaj din care făceau parte doi polițiști, un bărbat și o femeie și doi jandarmi, care i-au reproșat că nu poartă masca sanitară.

Discuția a degenerat după ce bărbatul a răspuns că „încă mai bea” și ca urmare nu-și poate acoperi gura.

Tânărul a fost rugat să se legitimeze, dar polițistului i-ar fi răspuns că îi dă actele numai dacă se legitimează și el.

Discuția s-a terminat repede, în sensul în care polițiștii și jandarmii au decis să-l încătușeze pe Valentin Radu și să-l ducă la sediul Secției 10.

Tânărul a declarat, în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, că polițiștii i-au legat mâinile la spate și i-au strâns cătușele la maxim.

Apoi, a fost urcat în spate, moment în care ar fi observat că polițistul, despre care înțeles că se numea „Andrei”, și-ar fi oprit camera de pe uniformă, după care s-a urcat la volan.

„Am fost așezat în spate, între un jandarm și doamna polițist. După ce mașina s-a deplasat câteva zeci de de metri, acest Andrei a redus viteza aproape de tot, s-a răsucit spre mine și a început să mă lovească atât cu palma cât și cu punmul.

Pentru că mă feream, jandarmul de lângă mine mi-a prins gâtul în cravașă. ca să nu mă mișc, iar femeia, încurajată de colegii ei, m-a lovit cu palmeleși cu pumnii”, a spus Valentin Radu.

Victima s-a trezit la spital

Tânărul spune că, prins în strânsoarea jandarmului, a simțit că se sufocă, moment în care l-at fi rugat să-i dea drumul. Acesta nici nu l-a băgat în seamă și a continuat să-l strângă de gât, până când și-a pierdut cunoștința.

Acesta ar fi fost dus la sediul Secției 10, unde polițiștii au chemat o ambulanță SMURD. „Paramedicii îmi dădeau palme și mă tot întrebau dacă îi aud. Nu simțeam nimic și auzeam foarte slab.

Apoi am leșinat din nou și m-am trezit pe o targă, la Spitalul „Sf. Pantelimon”, unde am rămas internat până dimineață.

Valentin Radu și-a angajat un avocat și a mers deja la INML pentru obținerea unui certificat medico-legal, după care susține că va depune o plângere la Parchetul Militar.

Citește și: O copilă de 13 ani a născut la Spitalul de Pediatrie. Fata a fost adusă la UPU de părinți, fără să știe că este însărcinată