Tampa Bay Buccaneers a câștigat SuperBowl, iar Tom Brady a cucerit al șaptelea titlu NFL
Ediția cu numărul 55 a celebrului SuperBowl, finala NFL, a fost câștigată într-o manieră categorică de Tampa Bay Buccaneers, considerată outsideră în fața marii favorite Kansas City Chiefs, deținătoarea trofeului Vince Lombardi. Prima echipă care dispută meciul pentru titlul de campioană în fotbalul american pe teren propriu, Tampa Bay s-a impus cu scorul de 31-9, iar legendarul Tom Brady a fost desemnat MVP-ul SuperBowl pentru a cincea oară în carieră, un record în NFL.
La 43 de ani și 188 de zile, el a intrat în istorie drept cel mai vârstnic jucător care evoluează în cel mai mare eveniment din sportul american și, totodată, cea mai de succes instituție din întreaga existență a SuperBowl, cu șapte inele de campion. După cele șase titluri cucerite cu New England Patriots, Brady l-a obținut acum pe cel de-al șaptelea, o performanță pe care nu a mai atins-o niciun club în istoria NFL.
Prin cele trei pase de touchdown, Tom Brady a demonstrat că poate conduce spre titlul NFL și o altă echipă decât New England Patriots, unde a jucat timp de 20 de ani, între 2000 și 2019. Iar al cincilea trofeu de MVP al SuperBowl vine la aproape două decenii de la primul, bifat în 2002.
La cea de-a zecea sa prezență în SuperBowl, Brady a egalat performanța lui Peyton Manning, care era până în prezent singurul quarterback care a cucerit titlul cu două echipe diferite. Victoria lui Tampa Bay Buccaneers l-a făcut pe Bruce Arians, cel mai în vârstă antrenor care câștigă SuperBowl-ul, la 68 de ani, după ce se retrăsese din fotbalul american în 2017, de la Arizona Cardinals.
Buccaneers au cucerit, astfel, al doilea titlu NFL din istoria de 45 de ani a francizei, dar vestea cea mai bună este că Tom Brady va continua să joace pentru gruparea din Florida și în sezonul următor.