Tablourile furate, ţinute „în pungi de un leu”! Hoţii nu ştiau cât să ceară pe ele
Cei trei suspecţi arestaţi preventiv în cazul furtului celor şapte tablouri din muzeul Kunsthal din Rotterdam au dat declaraţii contradictorii. „Se mint între ei şi se ceartă”, au spus sursele judiciare citate.
„Ideea este că nu se ştie unde sunt tablourile, iar toate eforturile lor (ale anchetatorilor DIICOT – n.r) se îndreaptă şi se canalizează spre găsirea tablourilor„, au mai spus sursele citate, precizând că Radu Dogaru, unul din cei trei suspecţi arestaţi preventiv, ar fi avut la un moment dat tablourile.
Potrivit aceloraşi surse, după ce au fost aduse în România, tablourile furate au stat aproximativ o lună „într-o sacoşă de plastic, la o persoană din Măcin, un anume Bica”.
„Dogaru s-a dus cu tablourile rulate, puse într-o pungă de un leu. Ele nu mai erau în ramele în care se aflau când au fost furate din muzeu. Când s-au dus să negocieze preţul, Dinescu l-a întrebat: «Pai bine, bine…cât doriţi pe tablou?», la care Dogaru a dat din umeri şi a spus: «Păi nu ştiu cât să cer». Habar nu aveau cât să ceară„, au arătat sursele citate.
Toţi anchetatorii „s-au minunat” cum trei români „au cărat pânze de peste 60 de milioane de euro în pungi din plastic”, au precizat sursele judiciare, scrie Mediafax.
Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.
Trei dintre suspecţi – Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru – au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.
Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au fost arestaţi pentru modul organizat în care au acţionat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin şi pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanţa Judecătoriei Sectorului 5 în motivarea deciziei.
Potrivit documentului citat, „în cursul anului 2012, inculpaţii, împreună cu alte persoane, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi au sprijinit membrii grupării să sustragă în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, un număr de şapte tablouri de mare valoare (printre care se numără tablouri ale pictorilor Henri Matisse, Paul Gaugain, Claude Monet), prejudiciul cauzat părţii vătămate Fundaţia Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane de euro”.
Instanţa arăta în motivare că în acest dosar este implicat inclusiv un asistent al lui Cătălin Botezatu, care, împreună cu un cetăţean moldovean, ar fi încercat să evalueze şi să vândă două dintre tablouri lui Constantin Dinescu.
Potrivit anchetatorilor, cele două persoane i-ar fi prezentat tablourile lui Dinescu, acestea au fost evaluate de Mariana Dragu, angajată a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), iar după ce a aflat că sunt originale, a refuzat să le cumpere.
Evaluatorul a fost pus sub învinuire în acest dosar, au precizat anchetatorii, citaţi în motivarea instanţei.
Anchetatorii au mai arătat că cei trei bărbaţi arestaţi ar fi fost denunţaţi procurorilor de către o fostă iubită a unuia dintre aceştia.
Tribunalul Bucureşti a respins recursul celor trei, astfel că aceştia sunt cercetaţi în continuare în arest preventiv.
Viorela Precupaş