Tablouri de peste un milion de euro scoase la licitatie la finalul lunii
Artmark ii celebreaza, in cea mai importanta licitatie de arta a sezonului, pe cei mai valorosi pictori romani, ale caror opere domina topul tranzactiilor de arta din Romania. Editia din acest an a Licitatiei de Toamna prezinta 135 de capodopere semnate de 100 de maestri pentru care de-a lungul timpului au licitat mii de iubitori de arta. In cadrul acestei licitatii au fost selectati cel mai bine cotati artisti ale caror picturi au fost vandute in licitatii publice in perioada anilor 1990 – 2012. Nu va lipsi Nicolae Tonitza, detinatorul recordului pentru cea mai scumpa opera de arta tranzactionata vreodata pe piata romaneasca („Nud in iatac”, 290.000 de euro).
Acum autorul este prezent cu tabloul intitulat „Catrina”, opera ce o reprezinta pe fiica artistului pozand intr-o postura erotica, de micuta Lolita, amintind de personajele pubere ale lui Balthus, Egon Schiele sau Ernst Ludwig Kirchner. Lucrare unica, de o deosebita valoare, tabloul este evaluat intre 100 si 200 de mii de euro.Tot pe 31 octombrie va fi licitata si opera „Natura statica cu flori, carte si lamai”, estimata la 10-16.000 de euro, semnata de Alexandru Ciucurencu, care provine din colectia filosofului si poetului Lucian Blaga, achizitionata de acesta direct din atelierul artistului, cu banii castigati in urma traducerii operei „Faust”.