Tabelul orelor de somn | Câte ore pe noapte trebuie să dormi, în funcție de vârsta ta actuală

Publicat: 29/05/2023 | 11:13

Câte ore pe noapte trebuie să dormi? Un subiect destul de controversat, cel puțin în ultimii ani. În secolul vitezei nu sunt puțini cei care au ajuns să tânjească după odihnă, liniște și timp liber. 

Potrivit studiilor actuale, somnul pare să fie un factor decizional în menținerea unei vieți echilibrate și sănătoase, însă sunt oameni care neglijează acest aspect. În funcție de vârsta fiecăruia, somnul ne poate influența viața. Nevoia de somn a oamenilor este diferită, în funcție de vârsta fiecăruia și de rutina zilnică. Un somn de calitate, odihnitor și în orele recomandate poate face minuni, atât pentru fizic, dar și pentru psihic.

Câte ore pe noapte trebuie să dormi, în funcție de vârstă

Vezi și: DORMI 7-8 ORE PE NOAPTE ȘI TOT OBOSIT TE TREZEȘTI? IATĂ CU CE PROBLEME TE CONFRUNȚI

Cercetătorii au conceput un tabel special pentru fiecare grupă de vârstă, iar, în funcție de fiecare individ în parte orele de somn diferă. Astfel, începând cu nou născuții, până la adulții de peste 65 de ani, orele de somn scad, însă, minimul rămâne la 8 ore pe noapte.

Nu doar orele de somn sunt importante. Calitatea somnului poate fi influențată de mulți factori, atât externi, cât și interni. Se poate spune că în timpul somnului corpul intră într-un proces de regenerare, multe procese biologice au loc în acele ore de odihnă. Somnul regulat și calitativ este esențial pentru un creier sănătos, un sistem imunitar puternic, dar și o sănătate emoțională echilibrată. Totodată, întreaga zi va fi influențată de cât de bine sau rău ai dormit noaptea anterioară.

  • 0-3 luni – între 14 și 17 ore pe noate
  • 4-11 luni – între 12 și 15 ore pe noapte
  • 1 – 2 ani – între 11 și 14 ore pe noapte
  • 3 -5 ani – între 10 și 13 ore pe noapte
  • 6  – 13 ani – între 9 și 11 ore pe noapte
  • 14 – 17 ani – între 8 și 10 ore pe noapte
  • 18-25 ani – între 7 și 9 ore pe noapte
  • 26 – 40 ani – între 7 și 9 ore pe noapte
  • 40 – 64 ani – între 7 și 9 ore pe noapte
  • + 65 ani – între 7-8 ore pe noapte

Pentru echilibrarea somnului, experții recomandă minimum două nopți la rând de somn calitativ. Potrivit  National Sleep Foundation (NSF), sunt câțiva indicatori cheie ai unui somn de calitate, printre care se numără:

  • un ritual relaxant înainte cu minim 30 de minute înainte de somn
  • setarea unei ore fixe la care te vei culca și la care să te trezești
  • setarea unei temperaturi în cameră între 16 și 19 grade Celsius
  • salteaua și perna să fie confortabile
  • evitarea consumului de alcool, tigări și mese grele înainte de somn.

Vezi și: CELE 7 GREȘELI PE CARE LE FACI ÎNAINTE DE SOMN ȘI DESPRE CARE NU ȘTIAI CĂ TE ÎNGRAȘĂ