Sfaturi complicate de relații, analize și calcule zodiacale, toate sunt de domeniul trecutului atunci când vine vorba despre alegerea partenerului ideal. Acum, potrivit ultimelor studii, totul este mult mai simplu și se rezumă la înălțime. Se pare că acesta este parametru ce asigură succesul în relație, iar toate celelalte lucruri contează mult mai puțin.
Alegerea partenerului ideal este o ecuație destul de complicată, mai ales dacă privim din perspectiva femeilor. Înainte de a începe o relație, acestea trec prin numeroase stări și sunt acaparate de milioane de gânduri. Trebuie să se asigure că bărbatul de lângă ele este așa cum și-au dorit și atunci începe analiza. Compatibilitate emoțională, astre, statut social, relația cu prietenii, cu familia, cu animalele, toate aspectele trec pe sub lupa atentă a femeii. Însă, se pare că, lucrurile sunt cu mult mai simple de atât și totul se reduce la înălțime.
Antropologul polonez, dr. Boguslaw Pawlowski susține că sigurul aspect de care trebuie să ținem cont și care asigură succesul în relație este înălțimea. Conform cercetărilor efectuate în 2004, raportul corect al înălțimii dintre bărbați și femei a fost mai important decât toți ceilalți factori, inclusiv stabilitatea financiară, încrederea sau chiar respectul.
Așadar, atunci când alegem un partener, primul lucru despre care trebuie să ne interesăm este înălțimea acestuia, potrivit dr. Boguslaw Pawlowski. Acesta pare să fie cel mai important aspect și cel care va asigura o relație de lungă durată.
Calculul este simplu și l-am făcut. De exemplu, o femeie care măsoară 1,58 m ar trebui să fie cu un bărbat cu o înălțime de 1,71 m. Sau o femeie cu o înălțime de 1,69 m ar trebuie să își găsească un partener cu o înălțime de 1,84. Pentru a simplifca lucrurile am făcut calculul pentru o plajă largă de înălțimi pe care le găsiți în tabelul de mai jos.