Tabara pentru slabit
DRACONIC. Supraponderalii se antreneaza ca in armata Britanicii care vor sa slabeasca au acum la dispozitie o tabara de antrenament, asemanatoare celei militare, unde sunt tinuti la distanta de tentatiile culinare si obligati sa faca miscare. Astfel, cei care se inscriu la tabara de opt zile pot fi siguri ca vor pleca de acolo cel putin cu o masura mai slabi. Contra sumei de 1.500 de euro, doritorii au de infruntat un regim drastic, stabilit de medici nutritionisti, si patru ore de antrenament intensiv, zilnic, in cele mai aspre conditii meteorologice, alaturi de instructori militari. Ei pot consuma doar alimente sanatoase si nu pot bea decat apa sau ceai. La fel ca in armata, cursantii au la dispozitie, dimineata, doar sase minute pentru a se echipa si iesi la antrenamente, in caz contrar fiind pedepsiti sa faca 20 de flotari si sa alerge cinci ture de teren. (M.M.)