Szekely, dezamagit de colegi
„Victor Piturca nu m-a sunat deloc cat timp am fost la Bologna, dupa accidentare. Nici altcineva din stafful sau”, a acuzat Janos Szekely imediat dupa revenirea la antrenamentele echipei conduse acum de Ilie Dumitrescu. De altfel, Piturca nu a fost singurul in aceasta situatie. Mijlocasul le-a reprosat si colegilor mai vechi de la Steaua ca nu a primit niciun telefon cat timp a fost in Italia, fiind dezamagit ca niciun prieten de-al sau de la echipa nu s-a preocupat de soarta sa. Acestia i-au explicat ca telefonul sau era inchis, iar numarul de Italia pe care il primise nu le-a fost comunicat de catre conducerea clubului. Pe langa aceasta explicatie, Stancu si compania i-au improspatat memoria amintindu-i ca si-au exprimat sustinerea chiar la scurt timp dupa accidentare. La meciul cu Gloria Bistrita din sezonul trecut, jucat la doar cateva zile dupa accidentarea internationalului, stelistii au intrat pe teren cu un banner pe care scria: „Suntem alaturi de tine, Janos”.