Sylvia s-a mutat pe insulă, unde a început o nouă carieră! ”Sunt în Ibiza, dar muzica a trecut pe planul doi pentru mine!”
Dacă DJ Rynno, colegul ei de scenă, a luat-o de la zero în Suedia, Sylvia și-a reconfigurat viața în Ibiza. Pandemia a ajutat-o în acest sens, iar muzica a ajuns astfel pe locul doi! Sylvia a privit mereu în viitor și, pe timpul verii, s-a relocat în celebra insulă, acolo unde predă cursuri de yoga.
Pe lângă orele de yoga, artista a lansat și o aplicație care se vrea o platformă de tehnici de relaxare, eliberare și vindecare emoțională și nu numai. Sylvia a studiat meditațiile ghidate și este pasionată de aceste metode. Dacă se căsătorește sau nu la Ibiza plus alte detalii unice din viața ei, aflați dintr-un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO.
Cu iubit și cu cățel
CANCAN.RO: Sylvia, cu ce îți ocupi timpul la Ibiza?
SYLVIA: Pandemia a schimbat multe lucruri în viața mea și m-a determinat să mă reorientez către noi orizonturi. În primăvara anului 2020 am conștientizat că domeniul evenimentelor va fi grav afectat pentru multă vreme, și că nu mă mai pot baza pe cariera muzicală. De câțiva ani aveam intenția de a mă concentra mai mult pe domeniul dezvoltării personale, domeniu pe care am început să-l studiez încă din 2015. Pandemia a fost pentru mine începutul unui nou drum și mi-a oferit oportunitatea de a-mi îndeplini un vis pe care îl aveam de ceva vreme – crearea unei aplicații de meditații ghidate. Și dacă 2020 a fost un an de sacrificiu în care am muncit foarte mult, nu prea am ieșit din casă și nu am avut vacanță, am decis că în 2021 să mă ocup mai mult de mine.
(VEZI ȘI: IMAGINI INCENDIARE! SYLVIA A ÎNVĂȚAT SĂ DANSEZE LA BARĂ)
CANCAN.RO: Ai mai plecat de-a lungul timpului din România pentru o perioadă lungă?
SYLVIA: Niciodată nu am avut oportunitatea de a pleca din țară pe o perioadă mai lungă pentru că mereu erau concerte. Anul acesta am profitat de ocazie și îmi petrec vara pe „Insula Albă”, adică în Ibiza. Sunt aici, cu tot cu iubitul meu și cu cățel, de la începutul lunii mai și intenționăm să stăm până la finalul verii.
”Muzica nu mai e o prioritate pentru mine!”
CANCAN.RO: Predai yoga acum, renunți definitiv la cariera muzicală?
SYLVIA: Cred că am ajuns la o etapă în care îmi doresc să pun muzica pe locul doi și să dezvolt alte proiecte și aspecte ale vieții mele. Viața mea s-a schimbat enorm în ultimii ani, la fel și prioritățile, și cred că am foarte multe lucruri minunate de transmis. Principalul focus este acum aplicația Zen, pe care îmi doresc să o transform în cea mai mare și mai complexă platformă de tehnici de relaxare, eliberare și vindecare emoțională, exerciții de dezvoltare personală sau respirație ghidată. În această vară, am filmat în Ibiza primul program de yoga, pentru că îmi doresc ca aplicația să conțină și un studio virtual, cu lecții accesibile, pe care oricine le poate face din confortul propriei case. Nu voi renunța definitiv la muzică, dar, cu siguranță, nu va mai fi o prioritate pentru mine. Eu mă consider artist și în domeniul care mă pasionează acum, meditațiile ghidate, și sunt fericită că am oportunitatea de a fi creativă și în același timp, de a contribui la sănătatea mentală și emoțională a celor din jur.
CANCAN.RO: Cum arată viața ta din Ibiza?
SYLVIA: Încerc să duc o viață cât mai echilibrată, cu cât mai puține excese. Aici mănânc foarte multe fructe, salate, pește sau fructe de mare. Nu sunt adepta dietelor, în general, în perioadele în care vreau să dau câteva kilograme jos, mănânc în deficit caloric și îmi calculez foarte bine porțiile de mâncare. Fac yoga aproape zilnic pentru că este singurul tip de mișcare/sport care îmi place cu adevărat.
”Am fost cerută de soție în vârful unui munte din Barcelona!”
CANCAN.RO: Când ai de gând să mai vii în România?
SYLVIA: În țară voi reveni în toamnă și este foarte probabil să mă reîntorc în Ibiza la începutul verii viitoare. Avem aici mulți prieteni și cunoscuți și anul acesta pot spune că m-am îndrăgostit de partea sălbatică a insulei. Nu degeaba se spune că este o insulă magică și că are o energie aparte. Ibiza este considerată rezervație naturală și are foarte multe locuri care merită explorate. Nu m-aș muta definitiv aici. Cu toate că îmi plac marea și plaja, eu sunt îndrăgostită de munte și de natura din România. Plus că, în afară de natură nu mi se pare nimic ”wow” în Ibiza. Iarna nu prea există chestii interesante pe care le poți face aici.
(NU RATA: SYLVIA, SHOW EROTIC CU DANSATOARELE ÎN BRAȘOV)
CANCAN.RO: Relația cu iubitul tău cum merge?
SYLVIA: În luna mai 2021 am împlinit nouă ani de relație! Momentan nu mă gândesc la o căsătorie pentru că nu este o prioritate în acest moment nici pentru mine și nici pentru el. Am fost cerută de soție acum câțiva ani la Barcelona, într-un cadru de vis, în vârful unui munte, pe treptele bisericii “The Temple of The Sacred Heart of Jesus”. Am răspuns “Da” și am un inel pe deget. Este suficient pentru a ști în sufletele noastre că ne aparținem unul altuia. Nu-mi doresc să mă mai căsătoresc cu acte, mă simt deja ca o soție și îmi este foarte bine așa. Când va veni momentul unui copil, cu siguranță vă voi anunța. Cred că un copil este o responsabilitate enormă și mai întâi este nevoie să mă vindec și să evoluez eu pentru a putea crește un nou suflet. Nu vreau să fac un copil doar pentru că acestea sunt așteptările societății în care trăim.
CANCAN.RO: Care e secretul longevității acestei relații?
SYLVIA: Am învățat foarte multe din relațiile anterioare și probabil că datorită acestui fapt am ajuns să aniversăm nouă ani împreună. În primul rând, cunosc foarte bine ce îmi doresc de la bărbatul de lângă mine, peste ce pot să trec și ce nu pot tolera. Am învățat că într-o relație de cuplu trebuie să existe limite sănătoase, respect, înțelegere, dar mai ales comunicare. Am învățat să spun când simt că ceva nu e OK sau nu mai funcționează. Și, cel mai important, cred că acum mă cunosc pe mine mult mai bine, știu ce sunt și ce am de oferit și mi-am promis acum multă vreme că nu mă voi mai mulțumi cu jumătăți de măsură.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.