Sute de apartamente si un spital din Ploiesti au ramas fara caldura!
Azi dupa-amiaza, in jurul orei 13:10, dispeceratul Primariei a fost anuntat ca in zona de sud a municipiului Ploiesti cateva sute de apartamente si case, dar si Spitalul de Pediatrie nu au agent termic din cauza unei avarii la o conducta magistrala, avarie in urma careia trei puncte termice au fost afectate.
Conform unor surse din cadrul Dalkia Termo Prahova, operatorul care asigura furnizarea de agent termic in sistem centralizat in Ploiesti, avaria ar fi fost cauzata de ger, dar si de starea avansata de uzura a conductei.
Echipele de interventie ale Dalkia Termo Prahova au reparat avaria, astfel incat, miercuri seara, in jurul orei 18:00, toti consumatorii nealimentati au inceput sa primeasca din nou agent termic.
Mircea Cosma, presedintele Consiliului Judetean Prahova, institutie care administreaza Spitalul de Pediatrie din Ploiesti, a declarat ca, daca avaria nu ar fi fost reparata in timp util, autoritatile ar fi transportat copiii internati in acest spital la celelalte doua spitale aflate in administrarea CJ Prahova.
„Am fi mutat copiii intr-un etaj liber al maternitatii si in Spitalul de Urgenta, unde i-am fi putut caza in 20 de paturi, in saloane libere. Intrucat avaria a fost reparata, nu a mai fost nevoie sa ii mutam pe copiii internati”, a afirmat Mircea Cosma.
De altfel, in Ploiesti s-au inregistrat, in cursul acestei saptamani, mai multe avarii.