Suspiciuni de ”șmecherii” cu vacanțe pe pile în hotelurile Poliției. Care ar fi fost circuitul concediilor pentru rudele unui sus-pus de la Interne

Publicat: 04/09/2020 | 18:45

Sex-gate-ul de la vârful MAI capătă noi dimensiuni. Mai nou, au apărut și suspiciuni de ”șmecherii” cu vacanțe pe pile în hotelurile Poliției. Surse judiciare au explicat, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, care ar fi fost circuitul concediilor pentru rudele unui sus-pus de la Interne, nimeni altcineva decât înaltul ofițer acuzat, de către o subalternă, de hărțuire sexuală și șantaj. În vreme ce polițiștii obișnuiți așteptau să fie trași la sorți pentru a se bucura o săptămână la mare, influentul personaj și rudele sale ar fi avut parte de un regim mai mult decât preferențial.

Surse judiciare au oferit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, noi detalii legate de activitățile înaltului ofițer de la Direcţia Asigurare Logistică Integrată (DALI) acuzat de către o fostă subalternă de hărțuire sexuală și șantaj, într-o plângere adresată Parchetului Judecătoriei Sectorului 4. (VEZI AICI: PRIMUL PERSONAJ ”DECAPITAT” ÎN SEX-GATE-UL DE LA MINISTERUL DE INTERNE)

Potrivit surselor citate, înaltul ofițer ar fi beneficiat constant, an de an, de concedii la hotelurile MAI de pe litoral, alături de mai mulți apropiați. Și asta în condițiile în care un angajat al MAI poate avea un astfel de concediu o singură dată la doi ani, conform procedurilor interne, dezvăluite de aceleași surse.

Vacanțe duble, peste rând?!

Astfel, pentru a putea obține un concediu la hotelurile MAI de pe litoral, procedura implică, în primă fază, formularea unei cereri de către persoana sau persoanele interesate și primirea ei de către departamentul la care lucrează. Solicitările se sortează de către factorii de conducere și decizionali după criterii precum numărul de copii al angajatului, starea civilă a celui care solicită, dar și prezența sa în anul anterior la respectivele hoteluri.

Ministrul Vela a promis că va elimina cumetriile din MAI (Inquam Photos)

După selectarea în funcție de aceste criterii, solicitările rămase sunt supuse tragerii la sorți. Sursele noastre spun că, de exemplu, dintr-o structură de 150 de persoane a ministerului, cinci oameni și familiile lor sunt selectate pentru efectuarea concediilor pe litoralul Mării Negre în hotelurile MAI. (CITEȘTE ȘI: RĂSTURNARE DE SITUAȚIE ÎN ”SEXGATE-UL DE LA INTERNE”. MINISTRUL VELA A DECIS SĂ…)

În aceste condiții, înaltul ofițer, dar și apropiați ai acestuia – care nici nu ar fi angajați în Ministerul de Interne – ar fi beneficiat în mod constant de concedii de odihnă în hotelurile MAI de pe litoral. În cazul ofițerului, sursele noastre spun că durata minimă a concediului petrecut, ani la rând, la aceste hoteluri, ar fi fost de 14 zile, deși un bilet acordat oricărui alt simplu angajat ar fi de maximum 7 zile.

Apropiații ofițerului s-ar fi bucurat și ei de reducerea de 90%

Sursele citate mai susțin că, de exemplu, apropiați ai înaltului ofițer, care nu au nicio legătură cu Ministerul de Interne, ar fi beneficiat de cazare în 2016, factura făcându-se pe numele unei rude a ofițerului, din Direcția de Audit din MAI.

Un alt moment în care care prieteni ai înaltului ofițer ar fi beneficiat de serviciile structurilor de recreere ale MAI s-ar fi consumat în 2018, în august, la unul dintre hotelurile din Saturn, fiind aplicată aceeași „schemă de lucru”. Acest lucru ar fi fost posibil după ce înaltul ofițer ar fi intervenit la factori decizionali ai unor unități de cazare, mai spun sursele noastre. (VEZI AICI: AUDIERI PE BANDĂ RULANTĂ ÎN DOSARUL „SEXGATE LA INTERNE”. CE AU DECLARAT SUBALTERNII ÎNALTULUI OFIȚER ACUZAT DE HĂRȚUIRE SEXUALĂ ȘI ȘANTAJ)

În conformitate cu prevederile articolului 54, alineatul 1 din Ordinul MAI nr. 243/2011, polițiștii beneficiază de reducere de 90% a tarifului de cazare.

Potrivit aceluiași document, nicio persoană externă MAI, altele decât cele de grad I din familia polițistului, nu poate beneficia de cazare în aceste unități. Informațiile divulgate de sursele CANCAN.RO sunt, astfel, de natură să complice situația înaltului ofițer reclamat de fosta subalternă.

Istoricul „Sex-gate”-ului de la MAI

În 7 noiembrie 2019, o angajată a Direcţiei Asigurare Logistică Integrată (DALI) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a depus o plângere penală la unitatea de parchet, acuzând că situaţia care se petrecea la locul de muncă ar fi escaladat dincolo de limita suportabilităţii, ne-au declarat surse judiciare. Documentul a intrat, în exclusivitate, în posesia CANCAN.RO.

Femeia a arătat în documentul citat că, în mai 2018, a obţinut prin concurs un post în cadrul MAI, în prezent ocupând funcţia de agent principal de poliţie. În luna iulie 2018, povesteşte aceasta, superiorul său în ierarhia instituţiei a început să îi facă avansuri de natură sexuală, promiţându-i că, dacă va ceda acestor avansuri, va fi promovată în corpul ofiţerilor. (VEZI AICI: SEX-GATE ÎN MINISTERUL DE INTERNE. UN ÎNALT OFIȚER ȘI-A ”URMĂRIT” SUBALTERNA AFLATĂ ÎN MISIUNE ȘI…)

Angajata de la Interne mai spune, în plângere, că superiorul său, încercând să o facă să îi cedeze avansurilor, îi promitea în repetate rânduri că va divorţa şi va începe o nouă viaţă alături de ea. Văzând ca nici prin această metodă nu i-a cedat, mai notează angajata MAI în document, înaltul ofițer ar fi început să-i facă vizite inopinate în locul în care lucra.

Ar fi ajuns să o viziteze şi de șapte-opt ori pe zi, iar, în acest fel, spune femeia, s-a simţit hărţuită. Totodată, arată aceasta, hărţuirile superiorului s-ar fi materializat prin diverse comentarii cu tentă sexuală.

Păcălită cu promovarea

În plângerea sa, femeia povesteşte că ar fi fost ameninţată voalat de către înaltul ofițer de la Direcţia Asigurare Logistică Integrată (DALI). Polițista a scris că bărbatul ar fi ameninţat-o – invocând relaţii sus-puse în cadrul ministerului – că, dacă nu întreţine relaţii sexuale cu el, îşi va pierde locul de muncă. Femeia mai arată că ar fi dat, până la urmă, curs acestor presiuni, iar relaţiile extraconjugale dintre cei doi ar fi durat aproximativ două-trei luni de zile.

Acuzații grave între angajați ai Ministerului de Interne

După această perioadă, continuă angajata MAI în plângere, a înţeles că ofiţerul nu va înceta să o hărţuiască, dar şi că el nu ar fi avut niciodată intenţia de a o promova. În acest context, continuă subalterna, a ales să încheie orice relaţie cu superiorul şi să îl ignore cu orice ocazie, pentru că şi-a dat seama că a fost păcălită, după ce a dat curs solicitărilor acestuia. (VEZI ȘI: CUM A ÎNCERCAT CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI VELA SĂ MUȘAMALIZEZE ”SEX GATE-UL DE LA INTERNE”?)

Înregistrări intime

În plângere, polițista mai notează că, după momentul în care a încheiat orice relaţie cu superiorul său, acesta nu a vrut să accepte că ea nu mai doreşte să dea curs niciunei solicitări de-ale sale. Atunci, scrie ea, ar fi început acţiunile de şantaj. Înaltul ofițer i-ar fi spus în repetate rânduri că relaţia dintre ei va continua chiar și fără acordul său şi ar fi ameninţat că va divulga anumite înregistrări intime dintre cei doi, atât la locul de muncă, respectiv, colegilor şi personalului, dar şi soţului femeii.

Ameninţată cu darea în vileag a înregistrărilor intime, compromițăoare – a scris femeia în document – cu scopul ca ofiţerul să obţină un folos injust, mai exact, relaţii sexuale, aceasta ar mai fi cedat de câteva ori presiunilor șefului, dar foarte rar.

Polițista spune că ofiţerul pretindea favoruri de natură sexuală tot mai insistent şi că se ajunsese ca aproape zilnic acesta să îi creeze situaţii jenante atât ei personal, cât şi faţă de colegii săi. Mai mult decât atât, mai notează angajata MAI, situaţia creată de ofiţerul superior ar fi dus la intentarea unei acţiuni de divorţ din partea soţului său.

Astfel, imaginea femeii în familie, dar şi în faţa colegilor săi, s-ar fi deteriorat şi, totodată, ar fi avut de suferit si starea sa psihică, potrivit celor notate de angajata MAI în documentul intrat în posesia CANCAN.RO.

Ministerul de Interne a anunțat că va sprijini ancheta

„Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind o situație de pretinsă hărțuire sexuală și șantaj între doi salariați ai Ministerului Afacerilor Interne, vă confirmăm că există o plângere penală privind faptele menționate mai sus.

Ministerul Afacerilor Interne va sprijini organele de anchetă pentru clarificarea situației de fapt și aflarea adevărului. Totodată, vă informăm că, în scop preventiv, la nivelul structurilor din care cei doi fac parte s-au dispus măsuri în consecință. De asemenea, a fost dispusă măsura cercetării disciplinare față de persoana reclamată”, ne-au transmis reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sorin Avram