Prima suspiciune de coronavirus a apărut și în județul Dâmbovița. Informația este pe surse, până în prezent DSP nu a confirmat cazul. O tânără ar fi mers la spital după ce a început să se simtă rău. Se pare că aceasta ar fi intrat în contact cu fratele ei, care lucrează în Anglia și care ar fi fost la o nuntă în Italia de curând.
Medicii i-au recoltat probele și le-au trimis la București. Fata ar fi rămas momenta în carantină la Spitalul din Târgoviște.
Potrivit datelor comunicate de DSP Dâmbovița, sunt 163 de persoane în autoizolare la domiciliu sub monitorizare medicală, nici o persoană în carantină şi
nici o persoană cu suspiciune sau diagnosticată cu coronavirus. Cele 163 de persoane aflate în supraveghere prin izolare la domiciliu sunt clinic sănătoase şi nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu coronavirus.
În intervalul 28.02.- 9.03.2020, inspectorii sanitari, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie al judeţului Dâmboviţa, au
verificat 76 de persoane aflate în autoizolare la domiciliu, constatându-se că 6 dintre acestea nu au respectat măsura dispusă, motiv pentru care au fost sancţionate contravenţional cu amenzi cuprinse între 5000 şi 10000 de lei.