Suspectul principal în crima doctoriței din Brăila a fost prins. Noi informații din anchetă
Calvarul a luat sfârșit! A fost găsit suspectul în cazul crimei din Brăila! Crima, care a zguduit întreaga comunitate, a fost descoperită de o femeie de serviciu. Victima, în vârstă de 41 de ani, a fost găsită într-o baltă de sânge, în vestiarul cabinetului ei stomatologic.
Suspectul în cazul crimei care a zguduit întreaga țară a fost capturat pe o stradă din Brăila. Doctorița Marina Gavril, în vârstă de 41 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită fără viață în cabinetul stomatologic în care își desfășura activitatea, acum patru zile. Conform celor apropiati, femeia se temea pentru siguranța sa și intenționa să achiziționeze o armă de autoapărare înainte de a fi ucisă.
Citește și: ÎȘI PLIMBA SOȚIA CU CĂRUȚUL METALIC, ÎN SECTORUL 5, PÂNĂ CÂND POLIȚIA A FĂCUT DESCOPERIREA MACABRĂ
A fost găsit suspectul în cazul crimei din Brăila
Sursa video: Antena 3 CNN
Programul cabinetului stomatologic s-a încheiat la ora 20. În jurul orei 21, soțul doctoriței, și el medic dentist, a devenit îngrijorat când aceasta nu a răspuns la telefon și a cerut ajutorul unei femei de serviciu din apropiere pentru a verifica cabinetul. Femeia de serviciu a descoperit-o pe doctoriță fără viață. Surse din cadrul anchetei au confirmat că telefonul mobil al victimei lipsește, însă restul obiectelor din cabinet au fost intacte.
Autorul crimei care a șocat întreaga țară este un bărbat din Republica Moldova, conform surselor anchetei. Doctorița Marina Gavril, în vârstă de 41 de ani, a fost găsită moartă în cabinetul stomatologic în care lucra, în urmă cu patru zile.
Necropsia a dezvăluit că femeia a fost ucisă prin multiple lovituri de cuțit, iar lupta ei disperată pentru supraviețuire nu a fost suficientă. Trupul său a fost descoperit într-o baltă de sânge, iar motivul crimei pare să nu fie un jaf, deoarece singurul lucru lipsă din cabinetul său este telefonul personal.
Marina fusese amenințată cu moartea. Din cauza acestor amenințări, obținuse un permis de port armă și intenționa să-și cumpere un pistol pentru a se proteja. În trecut, persoane cu care avusese conflicte au intrat peste ea în casă, chiar și în prezența soțului ei.
This browser does not support the video element.