La mai puțin de 24 de ore de la descoperirea macabră de pe plaja din Vama Veche, polițiștii l-au reținut pe criminal. Anchetatorii au fost șocați să descopere că acesta nu a împlinit vârsta majoratului și că este cercetat pentru trafic de droguri. Vă reamintim că încă de ieri, au fost audiați patru adolescenți bănuiți că ar avea legătură cu moartea bărbatului în vârstă de 34 de ani care venise la mare cu ocazia mini-vacanței de 1 mai, dar a decis să mai rămână câteva zile.
Suspectul principalse numește Răzvan Andrei Zaharia a. El are 17 ani, este din Constanța și a fost prins într-un tren, în timp ce fugea din județ. Criminalul bărbatului a fost pus sub acuzare după audierile care au durat aproape toată noaptea. Tânărul este cercetat acum pentru omor.
El era deja cercetat sub control judiciar, încă de anul trecut, pentru trafic de droguri.
„Din investigațiile și cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist, a reieșit faptul că persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de omor este un tânăr, de 17 ani, față de care Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a emis ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în CRAP al IPJ Constanța. La data de 6 mai a.c., persoana în cauză urmează sa fie prezentată Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă”, se arată într-o informare a Poliției, potrivit observator.tv.
Descoperirea înfiorătoare a fost făcută ieri. Turistul de 34 de ani era născut în Tecuci, județul Galați, dar care locuia în Siliștea, județul Buzău. El a fost bătut cu sălbăticie și lăsat să moară în interiorul unui autobuz abandonat în apropierea plajei din Vama Veche.