Surpriză uriașă la Antena 1! Când începe sezonul 6 al show-ului Insula Iubirii
Abia ce s-a sfârșitul sezonul 5 Insula Iubirii, iar Radu Vâlcan este pregătit deja să înceapă o nouă rundă de filmări. Ispite, dar și concurenți pentru sezonul cu numărul 6 sunt așteptați să se înscrie.
Prezentatorul emisiunii, dar și echipa de filmare este pregătită de acțiune, iar peste câteva săptămâni vor pleca în Thailanda pentru a filma scenele pe care le vor difuza abia la anul, în 2020, pe Antena 1. Conform unei reclame care rulează deja pe post, sunt așteptate la înscrieri ispite, dar și concurenți care sunt pregătiți să își testeze dragostea în cel mai greu reality show al momentului.
Se pare că Adela Popescu va rămâne din nou singură o perioadă, dar va fi cu ochii pe Antena 1. Chiar dacă lucrează la Pro TV, ea este fană a emisiunii prezentată de soțul ei.
„Îi place foarte mult. De altfel, în primul sezon a fost în vacanţă la mine acolo, pe platouri, cu verişoara ei. Preferă să se uite ca la un serial. O prinde povestea şi atunci nu vrea să-i divulg”,a declarat îndrăgitul prezentator.
Radu Vâlcan, schimbare de look
Adela Popescu a avut parte de o surpriză din partea soțului său, de care nu a fost prea încântată! Radu Vâlcan s-a ras în cap, singur-singurel. Atunci când l-au văzut, cei doi băieți pe care îi are cu Adela Popescu au început să plângă pentru că… ce-i drept, transformarea era una uluitoare!
”Soțul meu s-a trezit devreme în această dimineață, dar nu pentru a-mi cumpăra flori, nu pentru a-mi face cafeaua, nu pentru a-mi pregăti un mic-dejun copios așa cum mi-aș fi dorit într-o zi de duminică. El s-a trezit atât de devreme pentru că și-a dorit să ne surprindă pe mine și pe copii. Ei când l-au văzut au început să plângă, eu m-am speriat și am crezut că trăiesc un coșmar. Dragii mei, m-am trezit și am dat cu ochii de el. Ce și-ai făcut scumpete în cap? Ce s-a întâmplat cu părul tău? Nu pot să mă obișnuiesc. Doamne, în ce film trăiești tu?”, a povestit Adela Popescu pe contul său de Instagram.