Deși a declarat că nu a condus sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, dovezile oficiale abia acum au fost făcute public. Ce reiese, de fapt, din analizele oficiale ale Xoniei.
În urmă cu o săptămână, pe 23 iunie 2023, Xonia a fost oprită de către polițiștii de la Brigada Rutieră pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei. În urma unui control de rutină, oamenii legii au constatat că artista conducea sub influența alcoolului și că ar fi consumat substanțe interzise, cel puțin așa au indicat aparatele etilotest și drug test.
Câteva ore mai târziu, în aceeași zi, Xonia a transmis un mesaj pe Instagram, acolo unde a oferit prima reacție referitoare la incidentul în care a fost protagonistă. Cântăreața susținea că nu a consumat niciodată substanțe interzise și chiar a mers la I.N.M.L în vederea prelevări de probe biologice, pentru a face dovada că este nevinovată.
„Referitor la întâmplarea intens mediatizată, în ceea ce mă privește, vreau să mă asigur de întreaga mea bună credință, precum și de faptul că niciodată, în nicio împrejurare, nu am consumat substanțe interzise și nu încurajez asemenea comportamente. Din acest motiv m-am deplasat la I.N.M.L., în vederea prelevării de probe biologice, pentru a face dovada contrară.
Am convingerea că rezultatul testelor biologice va evidenția lipsa unor astfel de substanțe, urmând ca organele statului să stabilească explicația pentru care dispozitivul de control inițial a furnizat indicii false sau eronate ori care sunt factorii care pot influența un astfel de rezultat”, a spus Xonia pe Instagram.
7 zile mai târziu, potrivit documentelor publicate de către SpyNew, nevinovăția Xoniei a fost confirmată. Cântăreața nu a consumat droguri înainte să se urce la volanul mașinii, analizele ieșind negative la toate substanțele interzise.