Primul sezon al emisiunii „Puterea dragostei”, prezentată de Andreea Mantea, este aproape de sfârșit și s-a bucurat de un adevărat succes. Unii concurenți au părăsit definitiv casa, alții au plecat și s-au reîntors. Surpriza vine de la una dintre fostele concurente, care a anunțat că este însărcinată.
Viorela, care și-a cunoscut iubirea, pe Ștefan, la emisiune. Cei au părăsit competiția, însă și-au continuat povestea de dragoste și în afara casei, iar pe 6 iunie, Ștefan a făcut pasul cel mare și a cerut-o de soție pe Viorela.
Unul dintre cele mai urmărite show-uri matrimoniale din România se pregătește pentru al doilea sezon. Astfel, cei care speră să-și întâlnească jumătate se pot înscrie în acest concurs care-i va face, inevitabil, și celebri!
Primul sezon al emisiunii matrimoniale “Puterea Dragostei” se apropie cu pasi repezi de marea finala, insa surprizele nu se opresc aici. Pregatirile pentru cel de-al doilea sezon al show-ului fenomen sunt in toi.
“Sunt foarte fericita ca incheiem curand primul sezon al emisiunii si ca vom da startul pentru cel de-al doilea. Ne pregatim intens, asa ca cei care doresc sa isi intalneasca dragostea adevarata, ii asteptam sa vina la castingul de saptamana viitoare. Sunt bucuroasa cand vad ca emisiunea se bucura de un succes urias si ca participantii care se afla in casa fac tot posibilul pentru a-si gasi sufletul pereche”, spune Andreea Mantea.