Surpriză pe străzile Londrei! Cum s-au fotografiat Loredana Groza și Iulia Vântur

Publicat: 08/04/2023 | 18:29
Loredana Groza și Iulia Vântur au servit preparate delicioase în Londra / Sursă foto: capturi video

Loredana Groza și Iulia Vântur s-au întâlnit pe străzile Londrei, recent. Cele două românce au postat pe rețelele de socializare imagini, iar artista a ținut să transmită un mesaj. Iată mai jos, în articol, ce a spus cântăreața, dar și cum a decurs întâlnirea celor două românce.

Loredana Groza și Iulia Vântur sunt împlinite. Și-au construit cariere, familii și se bucură de ceea ce viața le oferă. Pentru că au un program încărcat, rareori se întâmplă să se întâlnească. Când Loredana Groza a mers în India, pentru a-l reîntâlni pe Jaggi Vasudev, cunoscut sub numele de Sadhguru, fondatorul mișcării „Salvează Solul”, nu a reușit să o vadă pe artistă.

Însă, când partenera lui Salman Khan a revenit în România, nici atunci nu au reușit să se vadă. Totuși, viața le-a dus într-un punct de „mijloc” și s-au întâlnit la Londra, recent. Și, direct din urbea londoneză, cele două românce au postat imagini pe rețelele de socializare.

Vezi și IMAGINI DE INFARCT CU LOREDANA GROZA. VEDETA A STÂRNIT ADMIRAȚIA TUTUROR

Loredana Groza și Iulia Vântur s-au întâlnit pe străzile Londrei

Întâlnirea a fost surprinzătoare pentru cele două românce. Fosta prezentatoare TV și artista și-au făcut poze, dar și o mulțime de Story-uri cu preparatele delicioase din care s-au înfruptat. Au comandat bunătăți turcești de la un local și au servit masa, afară, pe terasă. În tot acest timp, le-au arătat prietenilor virtuali cât de bucuroase sunt pentru că s-au reîntâlnit, după atât de mult timp.

„Două fete din Moldova au ajuns în Londra. Dacă tot n-am apucat să ne întâlnim în India sau în România, ne-am întâlnit în Londra. Dacă e să te întâlnești, te întâlnești”, a spus Loredana Groza, într-un Story, pe rețelele de socializare.

Loredana Groza și Iulia Vântur s-au fotografiat în Londra / Sursă foto: Instagram

Vezi și IULIA VÂNTUR, MESAJ CU SUBÎNȚELES? CE A PUTUT SPUNE VEDETA ÎN MEDIUL ONLINE: „CÂND NU MAI FACI EFORTURI, O RELAȚIE SE TERMINĂ”

Sursă foto: Instagram, capturi video YouTube