Surpriză la Spitalul de Urgență Craiova! Cadrele medicale din prima linie au primit flori
În plină pandemie de coronavirus, cadrele medicale de la Spitalul de Urgență Craiova au avut parte de o surpriză de proporții. Medicii din prima linie, care luptă pentru viaţa pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, au primit flori și măști de protecție.
Florile au fost oferite de către membrii unei asociaţii din Craiova. Reprezentanții asociației, care au reușit să le aducă un zâmbet pe față cadrelor medicale, îi îndeamnă pe cetăţeni să respecte cu strictețe măsurile de protecţie, şi speră ca asemenea acțiuni să le trezească și altora compasiunea pentru cei care zilnic salvează vieţi.
”Personalul medical grav afectat din linia întâi trebuie susţinut prin orice mijloace, deoarece joacă un rol primordial în lupta cu virusul”, au spus reprezentanții asociației.
Președintele asociației a mărturisit că a făcut acest gest emoționant în semn de mulțumire pentru cadrele medicale, supuse oboselii și epuizării zilnice din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus.
„Noi am făcut acest gest de mulţumire pentru ce fac ei pentru noi toţi, în special pentru pacienţii care au nevoie de ajutorul acestor medici”, explică Aurel Firu, preşedintele asociaţiei.
Secţia de Terapie Intensivă din cadrul spitalului a atins capacitatea maximă de persoane internate, iar unitatea de primiri urgențe se aglomerează de la o ora la alta, din cauza valului mare de pacienţi infectaţi sau suspecţi de coronavirus.