Surpriza Facebook a fost dezvaluită! Uite ce nou serviciu se va lansa pe pagina de socializare
Noul serviciu urmează să se numească „Graph Search”, anunţă preşedintele Consiliului de administraţie al companiei, Mark Zuckerberg.
„Noul serviciu le va permite utilizatorilor Facebook să efectueze căutări naturale de conţinut în cadrul reţelei de socializare”, a spus Zuckerberg, conform BBC News online.
Zuckerberg a explicat că serviciul va ţine cont de criteriul respectării dreptului la viaţă privată, afişând doar rezultate de conţinut de pe Facebook care sunt distribuite şi sunt accesibile utilizatorului ce efectuează căutarea.
Fondatorul şi preşedintele Facebook a insistat că noul serviciu nu este unul de căutare în sens larg pe Internet, ci doar pe Facebook, astfel că nu este un concurent direct al Google.
„Nu este vorba de căutări în reţeaua world wide web. Este vorba de căutări pe Facebook, conţinutul este foarte mare şi este într-o dinamică permanentă”, a explicat Zuckerberg la sediul Facebook din California.