A fost câștigat marele premiu la extragerea Loto 6 din 49, iar Loteria Română a anunțaT că norocosul român câștigător este din Galați. Reportul a fost impresionant – 4.700.000 de euro.
De-a lungul timpului, Galațiul a devenit un loc privilegiat în ceea ce privește câștigurile impresionante la Loto 6 din 49, fiind supranumit ”paradisul câștigătorilor”. Nu mai puțin de 5 câștigători au fost, în ultimii ani, gălățeni. ”Eu sunt aici de 20 de ani. Am dat multe premii. În 2008 au fost două mari premii, unul în 2009 şi unul acum. Ca să nu mai vorbim de celelalte premii. Acum două luni am dat mai multe premii la categoria a doua. Suntem norocoşi şi noi, ca agenţie, dar şi jucătorii“, spunea, cu mai mult timp în urmă Violeta Muşat, una dintre casiere. „Cel mai recent bilet câştigător este unul cu variantă simplă, care a fost jucat duminică dimineaţă. Nu ne mai amintim cum arăta persoana. Este şi greu să reţinem atâtea persoane“, declara și Veta Radu, cea de-a doua casieră din agenţie, conform adevărul.ro.
Biletul norocos a fost jucat la agentia 17-010 din Galați si a fost completat la Loto 6/49 cu 3 combinatii complete de numere, dupa cum urmeaza: 9 numere in zona A, cate 8 numere in zona B, respectiv C (in total 140 variante) si 3 variante la Noroc. Pe langa premiul de categoria I, posesorul biletului norocos a obtinut si 18 castiguri de categoria a II-a, 45 castiguri de categoría a III-a si 20 castiguri de categoría a IV-a, valoarea totala a castigului fiind de 22.406.795,79 lei.
Acesta este primul castig de categoria I obtinut in acest an la Loto 6/49. Ultima data, premiul de categoria I, la Loto 6/49, s-a castigat in data de 2.12.2018 si a fost in valoare de 17.347.829,07 lei.