Surpriză de proporții! Ce se întâmplă cu TVR. Decizia radicală a fost luată din cauza audiențelor scăzute
Oficialii de la TVR au luat o decizie radicală în legătură cu postul de televiziune din cauza audiențelor scăzute înregistrate în ultima vreme. După ce au fost dezvăluite modificările, a fost subliniat principalul obiectiv de la TVR 1, respectiv să fie: „un reper semnificativ în piața de televiziune din România”.
Gata cu suspansul! TVR 1 va fi post centrat până acum pe zona de current affairs, va redeveni generalist, TVR 2 va fi post tematic centrat pe familie, educație, tradiție, în timp ce TVR 3 va fi post cu tematică regională și culturală (ca și până acum), titrează paginademedia.ro. În rândurile de mai jos puteți afla informații despre noua identitate a principalelor posturi TVR.
TVR 1, post generalist – „Obiectivul TVR1 este acela de a furniza acest conținut către un public cât mai larg, ocupând astfel o poziție consolidată în top 5 televiziuni din Romania la nivel național și reprezentând alternativa publică la oferta televiziunilor comerciale”.
Conform sursei citată mai sus, „Studiul IRES referitor la așteptările și necesitățile populației, coroborat cu bunele practici și experiența europeană, ne determină să susținem că TVR 1 trebuie să devină un canal de tip generalist cu acoperire națională„.
În consecință, TVR 1 devine:
– Un canal generalist, cu un conținut diversificat și de calitate în toate componentele lui;
– Un canal care respectă misiunea sa de canal public, așa cum este ea enunțată prin legea 41/1994, urmărind informarea și educarea telespectatorilor;
– Un canal care respectă și ia în considerare așteptările telespectatorilor;
– Un canal care va fi un etalon de echidistanță, imparțialitate și independență;
– Un canal care este sursa principală de informație obiectivă, corectă și relevantă pentru telespectatori;
– Un canal care difuzează evenimentele majore de interes național din toate domeniile (muzical, sportiv, cultural, politic, istoric).
– Un canal care abordează tematici complexe, de interes național, tematici care unesc România și care susțin parcursul intern și internațional al țării către un stat democratic, integrat în Europa democrată;
– Un canal care se bazează în principal pe producții proprii, atât în ceea ce privește documentarele și divertismentul, dar și producția de ficțiune (filme, seriale, script reality, docu-dramă).
TVR 2 – canal tematic, Familie-Educație-Tradiție: „Tematica pe care TVR 2 o abordează se construiește bazându-se pe trei elemente definitorii pentru societatea noastră: FAMILIE-EDUCAȚIE-TRADIȚIE. Sunt cei trei factori fundamentali care pot și trebuie să stea la baza construcției noii societăți democratice românești„.
TVR 3 – Canal tematic Cultural și Regional: „Sunt două tematici foarte importante care obligă SRTV, prin misiunea sa publică, să se implice, să caute și să aducă soluții, tema CULTURALĂ și cea REGIONALĂ„.