Google marcheaza Ziua indragostitilor, sambata, printr-un logo animat special prin care ii invita pe internauti sa experimenteze "un sarut ca niciodata"
Noul logo interactiv al Google este realizat sub forma mai multor animatii, in care literele „o” din numele motorului de cautare se comporta fie ca niste indragostiti care, prinsi de ploaie, se adapostesc sub umbrele, fie ca doi necunoscuti care se intalnesc si se indragostesc, ca doua personaje care isi trimit mesaje de dragoste cu ajutorul telefoanelor si chiar se saruta, fie ca doi iubiti care asculta muzica la aceleasi casti. Animatiile pot fi distribuite pe retelele de socializare Google+, Facebook si Twitter.
De asemenea, de Ziua Indragostitilor, motorul de cautare Google ii invita pe internauti sa experimenteze „un sarut ca niciodata”. Toti cei care sunt pregatiti sa faca fata provocarii sunt redirectionati pe pagina Google Cultural Institute, unde pot viziona mai multe imagini care ilustreaza tablouri, fotografii, sculpturi cu persoane care se saruta.
Colectia reprezinta o calatorie in numeroase tari, culturi si perioade, pentru a descoperi iubirea in diferitele ei intrupari artistice. Intre lucrarile care au fost digitalizate si care pot fi admirate pe platforma digitala Google Cultural Institute se numara sculptura „The Kiss” (1886), de Auguste Rodin (de la The Israel Museum, din Ierusalim), dar si tablourile „Garden with courting couples: square Saint-Pierre” (mai1887), de Vincent van Gogh (de la Van Gogh Museum), „Desire and Satisfaction” (1893), de Jan Toorop (de la Musée d’Orsay, Paris), „Allegory of Love, Cupid and Psyche [?]” (1798 – 1805), de Francisco de Goya (de la Museu Nacional d’Art de Catalunya – MNAC, Barcelona), „Happy Union” (in jur de 1575), de Paolo Veronese (The National Gallery, Londra), „Kiss IV” (1902), de Edvard Munch (The Munch Museum, Oslo).