Surpriză! Cine este Ivan, tânărul care a înmulțit vinul la Românii au Talent de la Pro TV
Ce surpriză frumoasă! Ivan Ojeda, tânărul care a înmulțit vinul la “Românii au Talent”, i-a cucerit nu doar pe jurați , pe prezentatori și spectatori, ci și câteva milioane de telespectatori. În prezent, el se află izolat în orașul natal din cauza pandemiei de coronavirus, însă, este foarte activ pe rețelele de socializare.
Cine este Ivan, tânărul care a înmulțit vinul la “Românii au Talent” de la Pro TV
Ivan Ojeda este iluzionist și s-a născut în Burgos, un oraș din nordul Spaniei, dar, locuiește în Ibiza. În cadrul interviului oferit înainte să urce pe scena de la “Românii au Talent”, el i-a invitat pe Pavel Bartoș și Smiley la reședința sa, situată în capitala distracției din Europa: “Da! Îmi place. Dacă doriți, puteți veni în Ibiza la vară! Sunteți bineveniți”.
Întrebat de ce s-a înscris la emisiunea de talente de la Pro TV, el a răspuns: “Pentru că, acum doi ani, am prezentat numărul meu în Sibiu, într-un teatru, iar în vara trecută, când lucram în Ibiza, am cunoscut foarte mulți români, am tot vorbit cu ei și m-au întrebat de ce nu vin la «Românii au Talent». Așa că am venit acum”.
În vârstă de 39 de ani, Ivan Ojeda i-a vrăjit pe toți cu numărul său în timpul căruia a înmulțit vinul și a băut din cele două potire speciale. Imediat ce ropotele de aplauze s-au încheiat, Florin Călinescu l-a întrebat: “Puteai să o ții așa mult și bine?”.
“În mod normal, dacă trebuie să fac acest număr de mai multe ori pe zi, îl fac cu apă. Dar azi, fiind o ocazie specială, am hotărât să folosesc vin. Nu chiar trei ore, pentru că am nevoie de o toaletă”, a explicat tânărul iluzionist.
Ivan Ojeda s-a calificat în etapa următoare a show-ului “Românii au Talent” cu patru de “da”. În prezent, el se află în izolare din cauza epidemiei de coronavirus și își bucură apropiații și susținătorii cu trucuri de magie.
https://www.instagram.com/p/B_hRsE1l80f/