Surpriză! Ce studii are, de fapt, Radu Vâlcan. Nu ți-ai fi imaginat asta despre prezentatorul show-ului Insula Iubirii de la Antena 1

Publicat: 22/06/2019 | 15:01
Surpriză! Ce studii are, de fapt, Radu Vâlcan

Bărbat celebru, carismatic și soț model. Așa este prezentat, de cele mai multe ori, Radu Vâlcan, prezentatorul showului ”Insula Iubirii” de la Antena 1. De-a lungul timpului, Radu Vâlcan a trecut prin diferite ipostaze. A fost model, actor și, bineînțeles, prezentator tv de succes. 

Radu Vâlcan a intrat în lumea televiziunii din cauza unei provocări pe care a acceptat-o. S-a dovedit a fi o idee excelentă, iar mai târziu a fost cucerit de munca în televiziune. În ceea ce privește studiile, Radu Vâlcan a urmat cursurile Liceului Industrial Electronică București, iar apoi a terminat… Facultatea de Marketing. În adolescență și-ar fi dorit să înființeze o trupă rock, iar în viață a fost călăuzit de bunica lui, care este cea mai importantă pentru Radu, fiind femeia care l-a crescut. În 2007, Radu Vâlcan a primit o bursă de studii în SUA, iar în august 2009, a devenit prezentator al emisiunii „Povestiri adevărate” (Acasă TV), și a învățat foarte multe de la întreagă echipă, oferindu-i-se posibilitatea de a evolua personal și profesional. În același an, Radu Vâlcan a participat la emisiunea ”Dansez pentru tine” (câștigând premiul de popularitate), fiind numit ”Cea mai sexy vedetă tv” de către TV Mania. În ceea privește ”Insula Iubirii”, Radu Vâlcan este considerat a fi omul potrivit la locul potrivit.

Din cauza televiziunii nu a mai avut timp de modelling, lăsând deoparte această activitate, pentru o perioadă de timp. Nu a mai participat la prezentări de modă, dar a mai apărut în reclame, conform biografii.famouswhy.ro.

Radu Vâlcan

Radu Vâlcan a fost vizitat în Thailanda de Adela

Întrebat dacă, în cursul filmărilor pentru ”Insula Iubirii”, a fost vizitat de Adela Popescu, Radu Vâlcan a recunoscut că jumătatea sa a străbătut o distanță foarte lungă pentru a-l vedea.

”Adela a venit în Thailanda în primul sezon, împreună cu o prietenă, dar atunci a fost o altă poveste, pentru că ele își puteau face programul, puteau vizita, dar un copil se adaptează mai greu, iar programul de filmări nu mi-ar permite să petrec timp împreună cu ei dacă ar veni”, a spus Radu Vâlcan. (Citește mai mult pe Viva!)

Primul mariaj al lui Radu Vâlcan, cu femeia de afaceri Tereza Vâlcan, a început în 2003 și s-a finalizat prin divorț în 2007. Din 2010 formează un cuplu cu Adela Popescu, iar în august 2015 au devenit soț și soție.