Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul ”angajărilor fictive”, iar acum se află încarcerat la Penitenciarul Rahova. Prima surpriză și-a făcut apariția foarte repede, fostul lider PSD primind un vizitator la care nu s-ar fi așteptat nimeni.
Prima persoană care l-a vizitat pe Liviu Dragnea în închisoare a fost… un psiholog, iar ulterior a primit și vizita avocatei sale. Liviu Dragnea este încarcerat într-o celulă proaspăt zugrăvită și, conform digi24.ro, a primit deja pachet de acasă. Bineînțeles, în prima zi de închisoare, Liviu Dragnea a fost percheziționat, fotografiat și amprentat, așa cum prevede legea. Are matricolă penală – ceea ce se traduce prin număr de identificare – și a fost introdus în baza de datea penitenciarului.
Lui Liviu Dragnea i s-au făcut analizele și va sta trei săptămâni în carantină. Cum fostul lider PSD are unele antecedente medicale – probleme la coloana vertebrală – va fi scutit de efort fizic și, conform aceleiași surse, ar putea lucra la revista penitenciarului.
Citește și: LOVITURĂ DE TEATRU! LIVIU DRAGNEA FACE DOAR 2 LUNI DE ÎNCHISOARE?
Conform regulamentului, Liviu Dragnea are dreptul zilnic, pe perioada detenţiei, la 10 apeluri telefonice şi la cinci vizite lunare.
În plus, are dreptul să primească, lunar, un pachet cu alimente în greutate de maximum 10 kg, la care se poate adăuga o cantitate de maximum 6 kg de fructe şi legume. Va avea dreptul și la o vizită intimă, o dată la 3 luni cu durata de 2 ore, cu condiţia să nu fie sancţionat disciplinar în ultimele 6 luni şi să participe activ la programele educaţionale, informează digi24.ro.
Citește și: PRIMA REACȚIE A LOGODNICEI IRINA DUPĂ CONDAMNAREA LUI LIVIU DRAGNEA: „ESTE UN…”