Vocea României a revenit cu un nou sezon la Pro TV. Concurenții sunt pregătiți să arate țării întregi talentul muzical pe care îl au și luptă pentru a demonstra că merită să ajungă în marea finală. Tudor Chirilă, Irina Rimes, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu sunt nerăbdători să descopere cea mai bună voce din sezonul cu numărul 11.În premieră, Andreea Esca a stat de vorbă cu hologramele juraților.
În această seară, Vocea României a debutat la Pro TV cu un nou sezon. Emoțiile ating cote maxime atât pentru concurenți, cât și pentru antrenorii care caută cele mai bune voci în echipele lor. Noua formulă din acest sezon, formată din Tudor Chirilă, Irina Rimes, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu, este pregătită să se bucure de show-ul pe care îl vor face concurenții rând pe rând, în această seară.
Andreea Esca a stat de vorbă cu antrenorii într-o manieră ceva mai atipică. Vedeta Pro TV a avut ocazia de a purta un dialog cu toți membrii juriului, prin intermediul proiecției holografice.
Înainte de a începe prima ediție din acest sezon, Andreea Esca a stat de vorbă cu fiecare jurat de la Vocea României. Încărcați de emoții, aceștia au vorbit despre așteptările pe care le au de la concurenți, în acest sezon.
„Bună seara, Andreea! Nu mă gândesc la câștig, mă gândesc că ce bucuros sunt că, anul acesta, Horia Brenciu a revenit la Voce României, pentru a face niște momente admirabile împreună cu partenera sa, Theo Rose. Desigur, noi toți, aici, suntem să-l susținem și, de aceea, eu nu mă gândesc neapărat la câștigul imediat, ci la o Vocea României care să vibreze de armonie, de bucurie, de plăcere și, de ce nu, să câștige, ca întotdeauna, muzica”, a spus Tudor Chirilă, pentru Știrile Pro TV.
„Irina, la un moment dat am văzut în promo-urile emisunii că te duceai la el când plângea… S-a întâmplat ceva atât de emoționant cu el?”, a fost întrebrea pe care i-a adresat-o Andreea Esca Irinei Rimes.
„Tot timpul se întâmplă lucruri emoționante cu Tudor și eu sunt aici să-l ajut să treacă peste aceste emoții, pentru că eu sunt, astăzi, prințesa emoțiilor și voi încerca tot timpul să fiu”, a fost răspunsul juratei.
Tudor Chirilă: „Și bărbații plâng câteodată, dar sezonul acesta nu eu”.
Theo Rose: „Ca să justific perioada mai emotivă a lui Horia, s-a molipsit de la mine. Cu hormonii de după naștere… E greu să stai lângă o prezență feminină”, a fost dialogul dintre Andreea Esca și jurați.